…pentru ca am amanat nepermis de mult timp acest subiect altminteri cat se poate de serios: cainele la casa omului. De ce? Majoritatea lumii incepe prin a crede ca a adoptat cainele pentru a-i face un bine, pentru a scapa bietul animal de la o soarta altminteri cruda. In curand, insa, incepi sa realizezi ca nu pentru el, ci pentru tine ai facut-o. Tu esti cel care profita de pe urma cainelui, nu invers.
- cainele ramane vesnic un copil. Desi are adolescenta, maturitate si batranete, precum oamenii, caine, spre deosebire de oameni, nu se resemneaza cu varsta biologica ci se incapataneaza sa ramana copil. Se bucura in continuare ca un copil, se minuneaza ca un copil, te iubeste cum te-ar iubi un copil. Nu are izbucniri de adolescent si nici acreli de om mare si obosit. Cand se supara sau se intristeaza, cainele asta face: se supara sau se intristeaza. Nu pe tine se supara. Nu pe tine se intristeaza. Nu poarta pica, nu cunoaste ranchiuna.
- cainele te invata Corinteni 13: “Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste … nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau…acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul“. Si asa te iubeste un caine. Se bucura de fiecare data cand intri pe usa, de parca nu te-ar mai fi vazut de vreun an. Nu se plictiseste de tine niciodata, nu tine seama ca esti suparat sau fericit – el e fericit ca poate fi alaturi de tine. Are incredere oarba in tine: daca i-ai cere sa se arunce in foc pentru tine, ar face-o. Oricat de mare, oricat de puternic, un caine se increde orbeste in stapanul lui, i se cuibareste la piept sau la picioare, se lasa tras de limba, de coada, muscat de nas, folosit drept perna, si cate si mai si cate.
Cainele te educa. Purtandu-i de grija, incepi sa iti porti singur de grija : incepi sa te cureti de meschinarie, inveti
