Favoritele suferă în FA Cup. După ce Manchester United şi Liverpool au părăsit deja competiţia, ieri, a venit rândul lui Arsenal Londra să spună adio Cupei Angliei. "Tunarii" au cedat cu scorul de 1-3 partida jucată pe terenul lui Stoke City, echipă aflată la mijlocul clasamentului în Premier League. Sursa: Rompres
Eroul meciului de pe Britannia Stadium a fost Ricardo Fuller, care a deschis scorul pentru gazde după doar 70 de secunde de joc. Fuller a depăşit uşor defenisva lui Arsenal, din care a făcut parte şi veteranul Sol Campbell, revenit la "tunari" în acest an, învingându-l pe Fabianski cu o lovitură de cap din apropierea porţii. Oamenii lui Arsene Wenger au reuşit să egaleze în minutul 42, prin Denilson.
Acelaşi Fuller şi-a adus echipa în avantaj cu 12 minute înainte de finalul meciului. Arsenal a forţat golul egalizator, însă cei care au marcat au fost tot gazdele, Matthew Etherington stabilind scorul final (3-1) în minutul 86.
În turul următor, al cincilea, Stoke va întâlni o altă forţă din Premier League, Manchester City, care a trecut cu scorul de 4-2 de divizionara secundă Scunthorpe. Chelsea, singura echipă din "Big Four" care a rămas în competiţie, a câştigat cu scorul de 2-0 pe terenul lui Preston North End, şi va juca pe terenul lui Cardiff, formaţie din liga secundă, în timp ce West Bromwich Albion, grupare la care evoluează şi românul Gabriel Tamaş, va juca în deplasare la Reading.