Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: George Decu pregăteşte pizza ca în Italia

Publicat in Adevarul, luni 25 ianuarie 2010 ·

Lucrează la o pizzerie şi consideră că numai la el se poate găsi o pizza cu adevărat delicioasă. Pentru această performanţă însă a trebuit să parcurgă un drum lung.

George Decu avea deja o calificare de bucătar, odată cu terminarea Liceului de Alimentaţie Publică din Brăila. Acum doi ani însă a avut ocazia să urmeze un curs de pizzar, curs efectuat la Constanţa.

A avut norocul ca unul dintre cei care le-au predat tainele meserie să fie un italian în vârstă de peste 70 de ani. Bătrânul, foarte jovial de altfel, a avut grijă să-i înveţe pe cei mai destoinici dintre cursanţi câteva trucuri prin care pizza pregătită de ei să se îmbogăţească cu gustul tradiţional

Revenit acasă, la pizzeria unde lucrase şi înainte de curs, a avut de trecut examenul consumatorilor.

„Dintotdeauna aici s-a făcut o pizza foarte bună. Aşa că a fost destul de greu să arăt că am venit cu o soluţie nouă. Dar am aplicat-o şi faptul că numărul celor care comandă acest produs la noi creşte constant, chiar şi acum pe timp de criză nu poate decât să ne confirme faptul că am trecut cel mai greu test, acela al convingerii clienţilor că facem într-adevăr pizza, nu turte numite pompos pizza, ca în alte părţi", ne-a spus George.

Cuptorul face diferenţa

A avut ocazia să viziteze Italia de câteva ori, ultima dată chiar invitat de cel care l-a învăţat secretele meseriei. Acolo a înţeles de ce pizza italiană are gustul inconfundabil.

„În Italia, oricine deschide o pizzerie respectă regula de bază a acestui produs. Anume o pizza se găteşte doar în cuptor cu vatră, încins cu lemne. Poţi să ai cea mai tare pizzerie din lume, cea mai luxoasă, cea mai ieftină, dacă este dotată cu cuptor electric, atunci faliment scrie pe ea", ne-a mărturisit pizzarul.

„În localurile care ţin la tradiţie, există un adevărat ritual al încingerii cuptorului. Se pun lemene de un anume tip,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°