Câteva mii de vizitatori au sufocat culoarele şi tunelurile salinei în primele două zile de la inaugurare. Cei câţiva angajaţi au făcut faţă cu greu asaltului curioşilor, după finalizarea lucrărilor de modernizare. Mare parte din turişti au plecat decepţionaţi la casele lor, fie că au apucat să intre cu valul, fie că au fost trimişi acasă, imediat după ora 13,30, datorită programului redus.
Accesul în mina principală Rudolf s-a făcut cu foarte mare dificultate. Pentru a prinde loc în liftul panoramic era nevoie de cel puţin o oră de aşteptare. Cei care nu au avut răbdare au pierdut şi ei destulă vreme cu coborârea pe treptele clasice de lemn. Cel de-al doilea lift a rămas defect încă de la inaugurarea oficială de vineri.
Cei care s-au încumetat să coboare totuşi până la nivelul lacului sărat din Mina Terezia, au avut altă dezamăgire. Scara este extrem de îngustă şi nu permite accesul mai multor persoane. În consecinţă viteza de urcare- coborâre a fost una extrem de redusă.
Cozile la mijloacele de agremenet, fie ele bărci, minigolf sau bowling au fost permanente. Nici taxa nu a fost de neglijat, 10 lei pentru o jumătate de oră. Doar o pistă de bowling a funcţionat, caruselul încă nu este omologat, iar terenul de sport, (baschet, volei) nu are încă mobilier. Baza de tratament nu a funcţionat până la sfârşitul programului şi nu a fost încă dotată cu monitoare TV, conform proiectului iniţial.
Pentru mare parte din turiştii veniţi din alte localităţi, sfârşitul trecut de săptămână a venit cu altă dezamăgire. La ora 13,30, paznicii au închis porţile de acces în salină, motivând că orarul obişnuit este unul redus. Turiştii au trebuit să se mulţumească doar cu poze făcute noului pavilion de intrare, unul de altfel futurist.
Salina a fost inaugurată oficial vineri, după doi ani de modernizare cu fonduri europene, în valaore de ap