Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GHIBUŢIU: Fotbalul peste care n-a trecut Revoluţia

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 ianuarie 2010 ·

Astăzi, Mircea Sandu va fi reales în fruntea federaţiei pe care o va conduce până în 2014, când, potrivit programului său electoral, „vom fi mândri de fotbalul românesc şi de oamenii săi”.

Iar dacă ne vom putea mândri cu performanţele fotbalului şi ale celor de la conducere, calea unui Mircea Sandu în putere spre mandatul 2014-2018 va fi liberă precum şarja ofensivă a unui atacant având în faţă o apărare ce joacă pentru echipa adversă.

E uşor de ghicit ce se va întâmpla în viitor dacă ne uităm în trecut, iar în ultimii 20 de ani nu s-a schimbat nimic în fotbalul românesc. E un adevăr de care sunt convinşi toţi delegaţii care vor vota azi, chiar dacă n-ar fi fost mituiţi cu o cazare la hotel pe banii federaţiei, chipurile, ca să nu întârzie la Adunarea Generală.

Acest argument de toată jena invocat de directorul general Ionuţ Lupescu e la fel de comic precum precedenta mită dintr-o campanie făcută, din motive de sănătate, aproape în absenţa principalului favorit: FRF nu ştia că patronul CFR-ului urma să fie gazdă pentru caravana electorală de şpă gu ire a membrilor afiliaţi, deoarece Paszkany a schimbat numele hotelului pe care l-a preluat!

Ameţiţi de pomana de astă-noapte de la Rin Grand Hotel, votanţii de la congresul fotbalistic nu vor strica mai mult de zece voturi pe Constantin Iacov, cel mai plăpând contracandidat posibil, unul care n-ar fi putut câştiga nici dacă ar fi pornit solo în cursa electorală.

De aceea, alegerile nici măcar nu vor fi măsluite, spre dezamăgirea acelei părţi a presei căreia i-ar fi plăcut să titreze „Federaţia Română de Furat”.

Până la urmă, a fost suficientă programarea în avans a alegerilor pentru a scăpa de principalul adversar, Gică Popescu - poate se socotea altfel în cazul în care s-ar fi votat în luna mai - ca să mai fie nevoie de vreun truc. Adunarea G

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 48 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°