Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Făgăraşul îngheţat

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 25 ianuarie 2010 ·

După ce mai bine de o lună şi jumătate, iarna a ţinut cu noi şi nu ne-a pus prea tare la plată cu încălzirea, iată că de câteva zile, anotimpul rece a început să-şi merite pe deplin numele. Mai întâi ninsori abundente, urmate de temperaturi sub minus 20 de grade. La fel ca toată ţara, şi făgăraşul este un oraş nins şi îngheţat.

Ninsoare abundentă

Peste noapte iarna a pus stăpânire pe Făgăraş. A nins continuu mai bine de 24 de ore, iar zăpada a dat de furcă oamenilor. Nici autorităţile nu au stat cu mâinile în sân. Angajaţii Primăriei au avut parte o noapte albă în care s-au luptat din greu cu nămeţii. Cele mai mari probleme le-au avut însă şoferii care s-au aventurat în trafic. Şoferii care au avut curajul să plece cu maşinile la drum au fost nevoiţi să se înarmeze cu răbdare. Nici cel mai vitezoman conducător auto nu a putut să depăşească 50 de km pe oră. Întreaga zi s-a circulat în condiţii de iarnă şi cu dificultate, mai ales în oraş. „Se circulă greu. Încet şi cu atenţie, dacă nu vrei s-o păţeşti”, „Vin de la Braşov şi sunt porţiuni pe DN1 unde nu s-a dat cu nimic, eşti ca pe pârtie. Aici, totuşi, e mai bine, am văzut plugurile prin oraş”, „E plin de zăpadă topită pe tot drumul. Se circulă destul de greu, iar vizibilitatea e redusă din cauza ninsorii”, ne-au spus câţiva şoferi.

Imediat ce zăpada a început să se aştearnă pe carosabil, angajaţii Primăriei s-au apucat de treabă. Muncitorii serviciului de administrare a domeniului public şi privat nu au închis un ochi întreaga noapte. „În momentul de faţă, acţionăm cu trei pluguri, iar în urma plugurilor intervenim cu material antiderapant. Dacă va continua să ningă, vom acţiona tot cu plugurile pentru că materialul antiderapant nu are nici un efect dacă este acoperit de zăpadă. Am început acţiunea de ieri, de la ora 19. Am aruncat atunci 5 remorci de material antiderapant, iar după miezul nopţii

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 3 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 6 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 8 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 5 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 4 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 5 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 5 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°