Cristian Diaconescu pare pentru multi social democrati si privitori de pe margine ai convulsiilor din PSD solutia ideala pentru iesirea din criza interna a partidului aflat de ceva vreme in picaj.
A vestit aceasta candidatura Miron Mitrea, insa nu a reusit sa-i smulga lui Cristian Diaconescu anuntul oficial asa ca a sfarsit prin a candida el insusi. De-abia dupa anuntul lui Miron Mitrea (sa fie oare o intamplare?), fostul ministru de Externe pare sa fi luat decizia de a intra in cursa.
Dar pe Cristian Diaconescu l-a invocat si Ion Iliescu, nu ca presedinte de partid, e adevarat, ci drept un membru dezirabil al viitoarei echipe de conducere a PSD. Exista informatii ca Adrian Nastase a facut, initial, presiuni extraordinare pentru a-l descuraja pe fostul ministru de Externe sa se arunce in lupta pentru sefia PSD, iar Mircea Geoana, mai abil, i-ar fi propus pozitia de presedinte executiv.
Practic, toate taberele se bat pe Cristian Diaconescu si motivul nu e greu de inteles: imaginea sa foarte buna. A fost un ministru de Externe apreciat, desi nu a inregistrat niciun succes strivitor, este perceput ca un politician modern, destul de aproape de imaginea tehnocratului, este prezentabil, vorbeste o limba romana impecabila si nu a fost implicat personal in niciun scandal de proportii.
E drept, trecutul sotiei ii atarna oarecum de picior, insa prin comparatie cu pietrele de moara pe care le cara contracandidatii sai, povestea d-nei Diaconescu poate parea o pietricica in pantof pentru sotul domniei sale.
Desi foarte curtat sau poate tocmai de aceea, Cristian Diaconescu se arata extrem de ezitant. De ce oare?
Intre esec si baloane de incercare
Daca lasam la o parte presiunile la care este posibil sa fi fost supus, este foarte probabil ca dl. Diaconescu sa isi evalueze foarte bine sansele. A trecu
