Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artistul Traian Tsamuris a oferit tuturor emoţia creaţiei

Publicat in Vocea Brailei, luni 25 ianuarie 2010 ·

* la Tsamuris&Friends Reloaded toată lumea a modelat în lut

Admiratorii artistului plastic Traian Tsamuris au avut parte sâmbătă seara de o experienţă inedită în Kalos Kai. Deşi în invitaţia la eveniment se spunea că cei prezenţi vor putea doar urmări actul artistic realizat de profesioniştii din grupul "Maxi", Nicoleta Olteanu, Lucian Constantin şi Ionuţ Kheleş, la eveniment oaspeţii au avut surpriza să fie direct implicaţi. Practic, toţi invitaţii au primit câte o bucată de lut pe care au avut libertatea să o modeleze aşa cum au vrut sau să împodobească o sticlă goală de bere. După modelare a urmat pictarea lucrărilor, astfel că interiorul de la Kalos Kai a devenit o adevărată sală de expoziţie. "Chiar dacă nu toţi invitaţii mei au talent în a modela sau picta, ei au acum ocazia să intre, odată cu mine şi cu prietenii mei din grupul Maxi, în starea aceea a creaţiei. Chiar dacă talentul nu se transmite, emoţiile reuşesc acest lucru şi asta am urmărit. Sper să fie o experienţă plăcută pentru toată lumea", a spus artistul Traian Tsamuris. Nicoleta Olteanu a pictat o tastatură şi un monitor în speranţa că va umaniza tehnica, iar Lucian Constantin a realizat mai multe figurine din lut sub titlul "Trilogia omului". În timp ce artiştii şi invitaţii lor creau figurine de lut sau împodobeau sticle cu lut, fondul muzical era asigurat de alţi doi prieteni ai artiştilor, care cântau live. Ionel Ene şi Vali Maxim au susţinut un recital de vioară şi chitară cu piese originale şi din repertoriul universal, dar au cântat la solicitarea sărbătoritului, şi melodii irlandeze, Lord of the Dance, compoziţii ale lui Ciprian Porumbescu şi chiar improvizaţii.

Traian Tsamuris aniversează în fiecare lună ianuarie începerea unui nou an de carieră artistică alături de prietenii săi artişti vizuali, alături de care a produs sâmbătă evenimentul Tsamuris&Friends Reloaded. *

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum 58 minute
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 46 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Inundaţii în judeţul Galaţi. Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, afectată de inundaţii. Pe lângă mâncare, apă şi îmbrăcăminte au nevoie de gesturi care să-i ajute să uite clipele trecute şi să-i facă să

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum 2 ore
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 3 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°