Victoria republicanului Scott Brown la alegerile din Massachusetts a fost nu doar o lovitura grea pentru presedintele Barack Obama datorita modificarii raportului de forte in Senatul de la Washington. Potrivit Boston Globe, alegerea lui Brown in fieful democratilor a dus si la cresterea vanzarilor de camionete GMC, vehiculul preferat al noului senator.
Dealerii auto din Massachusetts au raportat o crestere a cererilor pentru camionetele GMC Canyon, similare cu cea verde, model 2005, condusa de Brown. "Am primit 8-12 apeluri de la oameni care ma intrebau daca vindem masini de felul acesta? Oamenii au inceput sa intrebe si, atunci cand sunt intrebari, ai intotdeauna si vanzari", a declarat Al Cerrone, de la show-room-ul Attleboro GMC.
Publicatia noteaza ca masina lui Brown a devenit un simbol al campaniei sale, fiind folosita inclusiv in clipurile electorale ale republicanului.
Boston Globe afirma ca interesul manifestat in ultima vreme pentru camionetele GMC ar putea sa reprezinte un inceput de reviriment pentru industria auto din Massachusetts. Dealerii GM din acest stat au avut dificultati mari in ultimul an, aproape jumatate dintre cele 98 de show-room-uri GM dand faliment in 2009.
Martea trecuta, republicanul Scott Brown a obtinut o victorie soc in cursa electorala din statul american Massachusetts, pentru locul din Senatul SUA ramas vacant dupa moartea democratului Edward Kennedy. Rezultatul scrutinului este o lovitura grea pentru presedintele Barack Obama, al carui plan de reforma a asigurarilor de sanatate este pus acum in dificultate.
Victoria republicanului Scott Brown la alegerile din Massachusetts a fost nu doar o lovitura grea pentru presedintele Barack Obama datorita modificarii raportului de forte in Senatul de la Washington. Potrivit Boston Globe, alegerea lui Brown in fieful democratilor a dus si