Niculescu şi Niculae au făcut show în prima repriză, marcînd împreună pentru un scor confortabil încă de la pauză
Cînd zăpada e tasată şi jucătorii pot lega mai mult de trei pase, Dinamo ştie fotbal. Deşi adversarul a fost unul modest. Ieri, "cîinii" s-au distrat cu pădurarii amatori de la FC Rîşnov, liga a IV-a. S-au răzbunat după semieşecul cu Unirea Tărlungeni de sîmbătă, doar 0-0 cu o formaţie de liga a III-a.
Finii lui Cristi Borcea, Claudiu Niculescu şi Marius Niculae, au arătat că zguduitul plasei le-a rămas în sînge. "Săgeată" (2 şi 22) a marcat după centrările lui Alexe şi Niculescu. Iar Clau-gol (8) a pus frumos latul la "assistul" lui Torje. 3-0 la pauză şi au intrat tinerii.
Păun (54) a înscris un gol asemănător celui marcat în toamnă lui Zapata, de data asta cu stîngul, iar Moţi (85) a reluat cu capul pentru golul 5 după ce gazdele reuşiseră să puncteze şi ele în urma unui penalty creat de Dragoş Grigore.
Dinamo - FC Rîşnov (liga a IV-a) 5-1 (3-0)
Au marcat pentru Dinamo: M. Niculae (2, 22), Cl. Niculescu (8), G. Păun (54), Moţi (85)
Dinamo în prima repriză: Matache - Molinero, D. Grigore, L. Goian, E. Crăciun - Torje, L. Rus, Daminuţă, Alexe - Cl. Niculescu, M. Niculae
Dinamo în repriza a doua: G. Curcă - Scarlatache, D. Grigore, Moţi, Diabate - L. Rus - G. Păun, Pulhac - Alexe (Ţoc, 60) - A. Cristea, L. Ganea
Bărcăuan spre Ceahlăul
Dacă Dinamo i-a întors spatele, fundaşul Cosmin Bărcăuan, 31 de ani, liber de contract, e dorit de nemţeni acum. În cazul în care jucătorul se va înţelege cu Ceahlăul, va însoţi echipa moldoveană în Antalya, galben-negrii plecînd de dimineaţă în Turcia.
Ştirile meciului:
- Mărgăritescu, contuzie la glezna dreaptă şi 6 zile de pauză, Adrian Cristea, N'Doye, Kone şi Boştină, pubalgie, nu au fost luaţi nici în autocar. @N_