Eurodeputatul PSD Adrian Severin revine cu atacuri la adresa actualului preşedinte al PSD Mircea Geoană, dar şi la adresa colegilor de partid care practică jocurile de culise prin restaurante, "în întunericul nopţii şi în umbra pădurilor carpatine". Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Severin susţine că vremea lui Geoană a trecut, iar sprijinul celor 39 de organizaţii pentru actualul preşedinte al partidului este o fantezie. "Eu nu sunt împotriva lui Mircea Geoană. Eu cred că Mircea Geoană şi-a consumat rolul în partid, cel puţin în această etapă, a preluat conducerea unui partid care era numărul unu în România, indiferent că se găsea la Guvern sau în Opoziţie", a argumentat eurodeputatul, citat de RFI.
Severin a ironizat întâlnirea informală a liderilor PSD de la Poiana Braşov, din acest weekend. "Formula asta, dacă eşti cu x, eşti împotriva lui y e o formulă care poate să circule în restaurantele din Poiana Braşov, unde ca pe vremea decăderii Imperiului Roman, legiunile de la frontieră proclamă câte un împărat", a mai declarat el.
În opinia sa, la Poiana Braşov nu s-a discutat nimic, iar cei 39 de lideri de filiale nu au avut niciun mandat din partea organizaţiilor pe care le reprezintă. El a criticat înclinaţia unor lideri către astfel de întâlniri "conspirative", considerând că o astfel de atitudine este nocivă pentru partid.
"Ceea ce nu-mi place este când văd că o parte dintre colegi sabotează dezbaterile şi se retrag în restaurante, în întunericul nopţii şi în umbra pădurilor carpatine, pentru a discuta acolo despre modul în care să-şi păstreze puterea, ca şi când puterea lor asupra unei ruine este un lucru pozitiv pentru ei sau pentru ceilalţi", a mai spus Adrian Severin.
CITIŢI ŞI:
Diaconescu vrea să rupă gardurile de sârmă ghimpată
"Schimbarea lui Geoană, esenţială pentru reform