Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Temperaturile scăzute cresc facturile la întreţinere

Publicat in Adevarul, luni 25 ianuarie 2010 ·

Administratorii asociaţiilor spun că primesc de la locatari cereri de reducere a agentului termic. Oamenii sunt disperaţi şi susţin că vor plăti o factură mult mai mare în următoarele două luni.

Citeşte şi:

Râmnicu Vâlcea: A murit îngheţat la poarta spitalului

Craiovenii nu ştiu de unde vor face rost de bani pentru a-şi achita dările. Recunosc că în apartament au ajuns să stea la mânecă scurtă, însă ar prefera să pună mai multe haine pe ei şi să plătească mai puţin factura la întreţinere.

Administratorii ştiu că oamenii nu pot achita facturiile

„Dacă luna trecută la o singură cameră am avut de dat 150 de lei, vă daţi seama acum, când caloriferele ard de dimineaţa până seara, cât voi plăti. Nu ştiu de unde o să fac rost de bani, ţinând cont că am o penise de 650 de lei. Cu siguranţă va trebui să renunţ la mâncare şi medicamente pentru o bună perioadă şi astfel voi reuşi să ies din iarnă cu bine“, a spus Marinela Toma. Administratorii Asociaţiilor de Locatari din Craiova se

gândesc cu groază la perioada următoare. Ei spun că au primit numeroase solicitări din partea locatarilor de diminuare a agentului termic. „Sunt craioveni care nu şi-au mai achitat dările de luni bune. De unde vor face rost de bani acum, nu ştim nici noi. Ce să le facem, dacă nu au de unde să plătească ? Ne gândim cu groază când va trebui să facturăm pe ianuarie şi februarie şi o să afişăm tabelul cu suma pe care o are fiecare de

dat. Cred că vor plăti cu 20% mai mult faţă de lunile trecute“, a declarat Elena Lăutărescu, administrator Asociaţia de Locatari Nr. 7 din Brazdă.

Oltenii mai spun că în Craiova nu a mai fost aşa de frig ca acum de ani buni. „Eu sper din suflet ca temperaturile să mai crească şi să nu mai fie nevoie să primim atâta căldură. Eu nu am de unde să plătesc mai mult la întreţinere pentru că sunt pensionar. Şi ieri am î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 11 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°