Minţite, bătute, violate şi scoase în stradă să se prostitueze. Aceasta este povestea a 420 de femei din România, ajunse marfă pentru traficanţii de carne vie. Finalul? Unul fericit. Pentru că au întâlnit-o pe Iana Matei, românca desemnată „Europeanul anului 2010“, care le-a salvat.
„Aveţi nişte sandvişuri şi haine? Veniţi cu ele, am arestat nişte prostituate jegoase şi noi n-avem ce să le dăm“, a trântit vocea poliţistului în telefon, în acel ianuarie din '99. „M-am dus. Mă aşteptam la nişte femei în toată firea. Când colo, trei copii: o fată avea 14, una 15 şi cealaltă 16 ani. Veniseră să dea declaraţii împotriva proxeneţilor care scoteau bani pe spatele lor. Am realizat pe loc că erau nişte copile traumatizate, forţate să se prostitueze. Una dintre ele, fugită de acasă de teamă să nu o violeze tatăl, ajunsese, «ajutată» de o prietenă, la o familie «binevoitoare». Care, pentru câţiva dolari, a scos-o a doua zi la vânzare“, îşi aminteşte Iana Matei începutul. Tocmai revenise în ţară, din Australia, şi înfiinţase o organizaţie pentru întrajutorarea copiilor străzii. Acel apel telefonic i-a schimbat pe loc obiectivele.
Nu-i place să spună poveşti. Poate şi pentru că fetele nu povestesc imediat prin ce au trecut, atunci când ajung la ea. De ruşine. Sau de frică. Şi chiar ea le povăţuieşte, părinteşte: „Gata, aţi scăpat, coşmarul s-a încheiat. Nu trebuie să vă mai gândiţi la ce a fost!“. E drept că uneori, în timp ce spală vasele, de exemplu, una dintre femei poate să-şi amintească brusc cum i-a fost spartă cândva o farfurie în cap. Şi să retrăiască, dureros, tot trecutul întunecat. Dar de acum, Iana e acolo, lângă ele, ferindu-le de pericol. Şi învăţându-le, prin programul iniţiat de ea, să-şi depăşească spaimele şi să trăiască. Din nou.
„Să aruncăm cheia“
Organizaţia nonguvernamentală Reaching Out a fost înfiinţată de Iana Matei