Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se cauta sefi de servicii si birou la Politia Comunitara Târgu-Mures

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 25 ianuarie 2010 ·

Pâna la organizarea unui concurs pentru ocuparea functiei de director al Politiei Comunitare Târgu-Mures, aceasta este detinuta în mod provizoriu de Valentin Bretfelean, fost director adjunct al institutiei. Potrivit acestuia, principalul obiectiv al politistilor comunitari este îmbunatatirea standardelor de calitate, iar pe termen mediu reorganizarea institutiei prin externalizarea unor servicii.

Reporter: Va rog sa va prezentati cititorilor nostri.

Valentin Bretfelean: Lucrez la Politia Comunitara Târgu-Mures din octombrie 2008. Anterior am lucrat în Serviciul Român de Informatii, unde am activat ca ofiter între anii 1990 – 2008, ocupând functii de la ofiter operativ, jurist, sef birou, director adjunct si director. Sunt casatorit, am doi copii, sotia este economist, unul dintre copii este student, iar celalalt elev la Colegiul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mures.

Rep.: Ati avut de optat între pensie si salariu. Ati ales cea de-a doua varianta…

V.B.: Da, am optat pentru continuarea activitatii la Politia Comunitara deoarece este o provocare noua pentru mine, oarecum apropiata cu activitatea pe care o aveam înainte si totusi atât de diferita. Am ramas în acest serviciu deoarece consider ca pot sa îmi aduc aportul la o organizare mai buna a activitatii Politiei Comunitare pentru ca totusi la vârsta de 44 de ani sunt înca tânar pentru a ma retrage la pensie.

Rep.: Care e bilantul Politiei Comunitare Târgu-Mures pentru anul 2009?

V.B.: A fost unul cu multiple activitati din punct de vedere al perspectivei profesionale. Ce este foarte important de subliniat este ca printr-o redimensionare a dispozitivului de ordine publica pe care l-am coordonat în mod nemijlocit, am reusit dublarea paramentrilor de munca, pe care îi veti cunoaste statistic la bilantul institutiei care va avea loc probabil în luna februarie.

Rep.: Ce obiecti

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum 49 minute
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

GUVERNUL și Autoritatea Electorală Permanentă, date în JUDECATĂ pentru că nu au organizat alegerile pentru Primăria Capitalei

Gandul acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Cei car

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 2 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 4 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 3 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 12 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Amical: România U21 – Serbia U21 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională U21 a României a pierdut vineri, pe teren propriu, scor 0-1, meciul amical disputat în compania naţionalei U21 a Serbiei. Amicalul cu naţionala de tineret a Serbiei s-a disputat la Arad, pe stadionul Francisc Neumann, iar ambele ech

After-school sau bonă? Cât trebuie să scoată din buzunar părinții pentru fiecare în parte

Gandul acum 2 ore
Părinții care lucrează și nu beneficiază de sprijinul rudelor sau al prietenilor sunt nevoiți să caute alternative pentru copii, după terminarea programului de la școală sau de la grădiniță. Un after-school sau o bonă sunt cel mai des luate în calcu

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

12°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°