Roma va avea un carnaval anul acesta, între 6 - 16 februarie, încercând să reaprindă o tradiţie dispărută în urmă cu câteva secole, scrie Mediafax.
Fără a-şi propune să rivalizeze cu celebrul Carnaval de la Veneţia, autorităţile vor organiza o mare defilare, spectacole ecvestre şi focuri de artificii.
O ediţie-test a avut loc în 2009, "pentru prima oară după secolul al XVIII-lea, când această tradiţie a luat sfârşit, iar publicul a fost de circa 200.000 de persoane în doar câteva zile", a declarat Fabiana Magri, responsabilă din partea primăriei cu promovarea carnavalului.
Petrecere de un milion de euro
De această dată, "carnavalul de la Roma va dura la fel de mult ca şi celelalte" din Italia, precum cele din Veneţia şi din Viareggio (Toscana), potrivit Fabianei Magri. Evenimentul, care va avea un cost de producţie de un milion de euro, este finanţat de municipalitate cu ajutorul unor sponsori.
Pentru ediţia din 2010, Carnavalul de la Roma se va înfrăţi cu cel de la Veneţia şi va profita de prezenţa unor artişti veneţieni la Opera din Roma.Marea defilare inaugurală va porni, sâmbătă, 6 februarie, din Piazza del Popolo, în plin centru istoric al oraşului. La ea vor participa mulţi figuranţi în costume de epocă, actori de la Commedia dell'arte, trăsuri de epocă, o fanfară de cavalerie şi "butteri" - foştii îngrijitori de animale din centrul Italiei, în Evul Mediu.
Sunt prevăzute mai multe spectacole susţinute de artişti stradali, dar şi expoziţii, lecturi pentru copii în biblioteci, reprezentaţii teatrale şi diverse spectacole muzicale, susţinute de artiştii costumaţi ai Galeriilor Alberto Sordi.
Şi alte parade tematice sunt prevăzute în diverse cartiere, precum primul carnaval latino-american, ce va avea loc pe 14 februarie, în Piazza Venezia.