Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Manea, agentul cu primă de titlu!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 26 ianuarie 2010 ·

Florin Manea nu va încasa nici un comision pentru transferurile pe care le va realiza, urmînd a fi recompensat cu 100.000 de euro dacă Rapid iese campioană

George Copos nu mai vrea să arunce cu bani la impresari, dorind să-i plătească pe aceştia doar pentru certitudini. În această pauză de iarnă, şeful din Grant l-a mandatat de Florin Manea, fiul antrenorului principal, să se ocupe de achiziţii, însă i-a transmis că nu intenţionează să-i achite acum nici un comision. Patronul mizează şi pe faptul că Florin e direct interesat să aducă fotbalişti buni, pentru ca tatăl său să ia titlu: "Dacă luăm campionatul, ai 100.000 de euro pentru că ne-ai ajutat!". "Ok, dar vreau să-mi dai scris asta", i-a replicat agentul FIFA în glumă. Copos a răspuns: "Cum vrei tu, aşa facem! Doar sîntem oameni de încredere".

Impresarul s-a ocupat personal de transferul letonului Edgars Gauracs, făcîndu-i acestuia rost şi de biletele de avion. În plus, a discutat cu şefii lui AEK Atena, reuşind să-i convingă pe greci să-l lase pe Ilie Iordache în Giuleşti pînă la vară şi să continue să-i suporte două treimi din salariul de 250.000 de euro.

"UEFA nu ne dă un sac cu bani ca răsplată dacă ajungem în Ligă. Totuşi, calificarea va aduce avantaje materiale pe măsură celor care au obţinut-o"

GEORGE COPOS, patron Rapid

În 4 zile pot pleca toţi

Rapidiştii nu şi-au primit salariile de aproape două luni de zile şi dacă pînă vineri conducerea nu le va vira banii, toţi jucători îşi pot depune memorii pentru a pleca gratis. "Nu ne gîndim că se va ajunge acolo, ne-am obişnuit ca domnul Copos să ne plătească în ultima zi. Termenul e 30 ianuarie, însă pică sîmbătă. Dacă nu ne dă banii vineri, îşi ia ţeapă", a glumit un fotbalist din Grant.

Noutăţi din Giuleşti

- Nicolae Manea nu mai contează pe mijlocaşul Djordje Ivelja (25 de ani).

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Percheziții DNA la o firmă de ridesharing din Timișoara. Prejudiciu estimat la peste 30 de milioane de lei

Adevarul acum 47 minute
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei societăți comerciale de ridesharing din Timișoara.

Ministerul Sănătăţii: 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din toată ţara, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-scheletale / Bugetul total este de aproape 20 de milioane de lei

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din întreaga ţară, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-sc

Miniștrii apărării din statele membre NATO se întâlnesc miercuri pentru a discuta despre consolidarea ripostei în urma incursiunilor ruse în spaţiul aerian european

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii Apărării din statele membre NATO, reuniţi miercuri la Bruxelles, urmează să discute despre mijloace de consolidare a Alianţei, în urma unor multiple incursiuni ruse în spaţiul aerian europe

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum o ora
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală la Osaka și poate da peste principala favorită

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (47 WTA, 27 de ani) a învins-o pe Jessica Bouzas Maneiro (40 WTA, 23 de ani), scor 0-6, 6-4, 6-2 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului 250 de la Osaka.

TopBet intră în joc: Noul brand de pariuri sportive marca Soft2Bet din România

HotNews acum 16 minute
TopBet, noul brand de pariuri sportive online al Soft2Bet, s-a lansat oficial pe piața din România cu o promisiune clară: o experiență de pariere intensă, captivantă și personalizată, centrată pe competițiile care contează cu adevărat pentru fani. T

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 3 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

5°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°