Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiinţa caută fundaş valoros şi ieftin

Publicat in GAZETA de SUD, marți 26 ianuarie 2010 ·

Antrenorul Mark Wotte a anunţat că mai are nevoie un fundaş central de picior stâng, dar acesta trebuie să vină gratis şi să nu ceară prea mulţi bani la semnătură. Universitatea Craiova a plecat ieri în Antalya. „Şi eu, şi jucătorii ne bucurăm că, în sfârşit, vom scăpa de gerul din România. Elevii mei mai au şi alt motiv de bucurie, pentru că în stagiul de pregătire din Turcia vor vedea mai mult mingea", a declarat antrenorul Mark Wotte pe aeroport. Acesta a precizat că va lua o decizie în privinţa fundaşului brazilian Jean Matsuoka, aflat în probe la Ştiinţa, după cantonamentul din Antalya. „Până acum, fundaşul brazilian a lăsat o impresie bună, are mentalitatea potrivită, are calităţi asemănătoare cu Găman. El poate lovi mingea cu ambele picioare. Vom analiza mai bine evoluţiile lui în Turcia şi vom lua o decizie atunci. Sper să găsim un fundaş central de picior stâng, asta căutăm acum. Însă, nu este uşor să găseşti pe cineva şi de valoare, să vină şi gratis, să nu primească nici salariu mare", a spus olandezul, trasând profilul jucătorului ideal dorit de clubul patronat de Adrian Mititelu. În turneul din Turcia, juveţii au programate cinci meciuri amicale: pe 28 ianuarie cu Shakhter Karaganda, locul trei din prima ligă din Kazahstan, pe 30 ianuarie cu naţionala olimpică a Coreei de Nord, pe 2 februarie cu nemţii de la SV Babelsberg 03, lider în Regionalliga Nord, pe 4 februarie cu Gyeongnam, locul 7 în campionatul Coreei de Sud, şi pe 6 februarie, contra celor de la Spartak Nalcik, locul 13 în prima ligă din Rusia. Toate disputele se vor juca în Lara, acolo unde va fi cartierul general al Universităţii. Antrenorul Mark Wotte a anunţat că va pune mare accent în aceste meciuri pe disciplinarea echipei sale, pe care o vrea puternică din punct de vedere mental şi fizic. „Ştiu că presa a scris că aş fi un antrenor sever şi aşa este! Echipa aceasta are nevoie de sever

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Coliziune în Portul Constanța. O navă a lovit alte două nave acostate (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ieri, 19 septembrie 2024, în jurul orei 10.35, nava Skylight sub pavilion Belize a intrat în coliziune cu două nave deja acostate în Dana 52 a Portului Constanța, în timpul unei manevre de acostare. Ieri, 19 septembrie 2024, în jurul orei 10.35, n

Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că restricţiile sunt în vigoare pentru porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia, afectând astfel activităţile comerciale şi transporturile maritime din zonă. Deciz

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Marcel CIOLACU despre Nicolae CIUCĂ, ca un posibil viitor premier: Dânsul n-o să câștige

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, după vizita de vineri de la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres din Oradea, pe cine va numi prim-ministru, în eventualitatea în care acesta va câștiga primul său mandat de președinte al României. C

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum o ora
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum 3 ore
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 3 ore
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Prețul aurului a ajuns vineri la un nou nivel record. Leul s-a depreciat față de euro și dolar

HotNews acum o ora
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 2,3241 lei (0,63%), ajungând la o cotaţie de 373,3536 lei, de la 371,0295 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record, relatează Agerpres. Moneda naţională s-a dep

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°