Trei cuvinte greceşti despre dragoste

În general, limbile moderne ne oferă un singur termen pentru a desemna dragostea. Chiar cînd utilizează mai multe cuvinte, acestea sînt de obicei sinonime perfecte sau foarte aproape de acest tip de sinonimie. În limba noastră, de pildă, este aproape imposibil să faci o diferenţiere semantică între iubire şi dragoste. Mă refer, desigur, la substantive, pentru că, în cazul verbelor, situaţia este oarecum diferită. Nu e chiar acelaşi lucru dacă spui te iubesc sau mă îndrăgostesc de tine. Pe de altă parte, celălalt substantiv, amor, utilizat încă la modul serios de un Eminescu, a căpătat nuanţe ironice, în cel mai bun caz tandru ironice. Limbile vechi par mai înţelepte în această privinţă. Ele par să fi înţeles mai bine importanţa nuanţelor în ceea ce priveşte un sentiment fundamental cum este dragostea, în cele din urmă, cel mai important dacă ne gîndim la spusa Ecleseastului, devenită atît de populară la noi, după ce a fost preluată de Preda într-un roman la fel de popular. Şi, poate, romanul îşi datorează popularitatea tocmai acestei preluări şi nu implicaţiilor sale politice ori caracterului senzaţional al întîmplărilor prin care trece eroul principal. Dar voi opri aici această paranteză, altfel risc să-i evoc pe toţi scriitorii importanţi de la Homer la Dante ori contele Tolstoi ca să ilustrez faptul că „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Şi nu mă refer aici la rolul biologic al dragostei, pentru simplul motiv că nu o confund cu sexualitatea, o activitatea comună şi atîtor altor vieţuitoare, cu atît mai mult nu o confund cu perpetuarea speciei. Mă refer pur şi simplu la dragoste care, în cazul omului, înglobînd desigur sexualitatea, o şi depăşeşte. Pentru cine mai confundă dragostea cu sexualitatea sînt suficiente două argumente. Mai întîi acela că, deosebit celelalte vieţuitoare sexuate, în cazul omului, cele mai multe acte