Politistii constanteni au folosit armele din dotare pentru a retine doi barbati, suspectati ca ar fi spart locuinta unui politist din Medgidia. Unul dintre ei a fost impuscat in picior si transportat la spital.
Un hot a fost impuscat in picior de politisti in noaptea de duminica spre luni, la Medgidia, dupa ce el si un complice au fost surprinsi de proprietarul unei case, un politist din localitate, in timp ce intrasera prin efractie in imobil pentru a fura. Potrivit Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, in jurul orei 2,30 oamenii legii au fost sesizati telefonic prin numarul unic 112 de catre un ofiter al Biroului Ordine Publica din cadrul Politiei Medgidia ca a surprins doi hoti in timp ce ieseau din locuinta sa, unul dintre ei avand un sac de rafie voluminos. Indivizii au fost recunoscuti de partea vatamata, avand antecedente penale. In timp ce fugeau, hotii au fost vazuti de echipajul format din politisti si jandarmi sosit la fata locului. Pentru ca nu s-au supus somatiilor verbale de a ramane pe loc, un agent de politie a tras un foc de avertisment in plan vertical, fara a fi insa luat in seama de fugari.
Politistul a tras apoi alte cinci focuri de arma. Sali Ali, de 28 de ani, a fost ranit in talpa piciorului drept si a fost transportat de politisti la Spitalul Medgidia pentru a i se acorda ingrijirile medicale necesare. La scurt timp a fost prins si celalalt suspect, Orhan Sali, in varsta de 30 de ani. In urma controlului corporal, asupra celor doi au fost gasite o cagula, o baioneta tip pumnal, un cutit cu lama de 14 centimetri si un lantisor de culoare alba cu pandantiv. In sacul de rafie abandonat de infractori pe o strada, fortele de ordine au gasit articole de imbracaminte si mai multe unelte de pescuit, bunuri in valoare totala de 2.700 de lei ce au fost predate partii vatamate.
Politistii constanteni au fol