Ion Bratu este unaul dintre personajele marcante ale vieţii culturale argeşene. Poet, prozator, autorul unei teorii filosofice şi artist, Ion Bratu are un spirit al ordinii înnăscut, tocmai de aceea a decis să urmeze o carieră militară.
Este cunoscut drept colonelul Ion Bratu, acum în rezervă, după ce a servit armata română şi patria timp de 40 de ani.
A căutat întotdeauna dreptatea
Pentru a lucrat patru decenii într-un mediu care cere disciplină şi o bună înţelegere a ideii de libertate şi responsabilitate, Ion Bratu a înţeles foarte bine ce înseamnă libertatea. „Simt nevoia de dreptate, dar societatea în care trăim este extrem de nedreaptă, exponenţial mai mult decât în trecut”, spune Ion Bratu. Pentru el, disciplina este necesară şi nu vine să intre în conflict cu ideea de libertate. „Disciplina este o necesitate socială, şi nu intră în conflict cu ideea de libertate. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de disciplină, dar nu o disciplină pe care să ne-o impună alţii, ci o disciplină pe care să şi-o impună fiecare dintre noi. Aceasta este singura cale ca această naţiune să iasă din starea în care se află.”, explică Ion Bratu.
Autorul unei teorii filosofice
Toată creaţia artistică a colonelului Ion Bratu este centralizată pe o teorie filosofică pe care el însuşi a creat-o: teoria conservativ-rezonantistă. Creaţia literară este formată din eseuri şi micro-eseuri, iar în poeziile sale a căutat întotdeauna să concentreze câte o idee-forţă. Ultima lucrare publicată se numeşte „În căutarea armoniei” şi cuprinde proză eseuri. Pasionat de cultură, de artă şi de frumos în general, a pictat peste 1000 de tabouri, abordând teme care ţin de cultura populară românească, natură şi altele. Lucrările sale plastice sunt clasate pe cicluri şi subcicluri, dând dovadă şi din acest punct de vedere, de foarte multă organizare artistică.