În anii ’90 s-a făcut multă vâlvă pe tema „revizuirilor etice“ ale operei scriitorilor care au colaborat cu regimul comunist. Legitime în punctul de plecare, ele au lăsat însă în urmă doar stigmatizări facile, întoarceri pe dos ale vechilor maniheisme şi aruncări la coş ale unor opere viabile, nu relecturi avizate şi o mai fină înţelegere a epocii. Din fericire, noua generaţie nu a produs doar „prezenteişti“ superficiali, ci şi câţiva profesionişti autentici ai criticii şi istoriei literare, care se apleacă asupra literaturii canonice din comunism sine ira et studio. O parte s-au ilustrat cu precădere în cercetare. Cvasiignorat din motive obscure de cronicari, dar răsplătit cu două premii importante, volumul de debut al Oanei Soare este primul studiu monografic complet despre autorul Cronicii de familie şi cea mai temeinică relectură critică a operei acestui prozator important şi controversat. Nu virulenţa revizionistă caracterizează abordarea ei – deşi spiritul critic şi personalitatea nu-i lipsesc –, ci echilibrul, seriozitatea profesională, discernământul şi înţelegerea intimă a „obiectului“. Calităţi obligatorii pentru orice reevaluare credibilă şi responsabilă.

Deşi încă foarte tânără, autoarea are datele unui istoric literar de cursă lungă; activitatea sa laborioasă şi probă de la Institutul de Istorie şi Teorie Literar㠄G. Călinescu“, ca realizatoare de ediţii critice, singură ori în colaborare (v. Jurnalul lui Marin Preda, volumul de Opere de Ştefan Bănulescu, publicistica postbelică a lui G. Călinescu), a făcut-o să acumuleze enorm. În plus, perioada pe care a aprofundat-o din unghi socio-literar e dintre cele mai dificile: anii ’40-’60, anii represiunii staliniste, ai iluziilor şi cedărilor politice. La origine o teză de doctorat, monografia exceleaz㠖 dincolo de cuprinderea cvasiexhaustiv㠖 prin fineţea conexiunilor dintre biografie şi operă.