Unul dintre cele mai importante precepte medicale, extins şi în viaţa de zi cu zi, afirmă că e mai uşor (şi mai util) să previi decât să tratezi. Acest lucru e valabil, cu precădere, în cazul vaccinării, care oferă imunitate, protecţie împotriva unor boli grave: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomielita, hepatita, mai nou meningite, pneumonii, alte tipuri de infecţii produse de diferiţi ageni infecţioşi.
Nu vă lăsaţi înşelaţi: dacă aceste boli sunt atât de puţin întâlnite azi, dacă par un fel de mit medical, asta nu înseamnă că germenii care le produc au dispărut, nici că aceste afecţiuni sunt inofensive şi nici că între timp ne-am transformat într-un fel de superoameni. Explicaţia este mai banală: desfăşurarea unor campanii sistematice, susţinute de vaccinare, în întreaga lume, împotriva unor maladii frecvente la copii, care produc îmbolnăviri grave, complicaţii, sechele, uneori moarte.
Este adevărat că nou-născutul are un grad de imunitate, la naştere, datorat anticorpilor primiţi de la mamă. Această imunitate nu este însă constantă şi durează, oricum, doar câteva luni. Pe de altă parte, copilul este supus încă de la naştere unui bombardament infecţios la care organismul său nu este încă apt să riposteze. Iar consecinţele pot fi extrem de grave. Imaginaţi-vă că în timpul unei infecţii respiratorii se formează o membrană compactă în gât, care pur şi simplu te sufocă.
Aşa se întâmplă în difterie. Atunci când vedeţi o persoană şchiopătând, cu piciorul deformat de poliomielită, gândiţi-vă că există adulţi, copii, care nu au fost nici măcar atât de norocoşi, căci poliomielita poate ucide sau poate duce la paralizie. Hepatitele virale (cu excepţia hepatitei A) pot evolua în forme cronice, până la insuficienţă hepatică şi moarte, iar singurul mijloc de apărare, din păcate doar parţial, acoperind doar o formă virală, este
