Marin Marais – Couplets de Folies (1701)
Asculta mai multe audio Muzica
Proiectul dialectic pe care l-am propus şi pe care încerc să-l conturez aici funcţionează! “Frapat” este un termen slab pentru a descrie reacţia mea la lectura unuia din comentariile postate la articolul meu precedent. Asta pentru că mi-a dat o idee despre una din cauzele disfuncţionalităţii biserică-stat-cetăţean, atît de persistente şi de iranianiceşte vehemente în societatea noastră. Reproduc mai întîi, cu copy/paste, comentariul cu pricina.
“Si pentru ca discutia atinge subiectul relatiei stat-biserica as vrea sa citez din memorie un dialog pseudo-autentic intre un ierarh si un ministru:
ministrul_ Parinte, ce produce biserica pentru banii pe care ii tot cere de la stat?! Ca ne-am saturat de atata cersetorie!
ierarhul_ Produce stabilitate, aia produce! Ca daca nu am fi noi care sa indemnam oamenii la umilinta si la rabdare v-ar strange de gat pe unde v-ar prinde!
Si cu asta cred ca s-au spus destule!
minas
2010-01-25 17:00:23”
Îi mulţumesc lui Minas pentru postare. Iată că o anecdotă aproximativă sintetizează în cîteva cuvinte o stare de fapt pe care nu reuşeam să o textualizez pînă acum: faptul că biserica ortodoxă se substituie – şi consideră normal să fie aşa – unei funcţii de bază a statului. Mai mult – şi mai grav – că supuşii bisericii răsăritene acceptă şi legitimează acest substitut. Mă refer, desigur, la minima securitate a individului şi la contractul social decurgînd din “homo homini lupus”.
O primă poveste: Thomas Hobbes, primul liberal, formula în “Leviathan”, cartea sa de căpătîi, o teză cam aşa: în starea sa primitivă, “naturală”, omul este un animal de pradă pentru semenii săi. Pentru că oamenii sunt condamnaţi să trăiască împreună, ei mandatează Leviathan-ul (statul, simbolizat ca monstru cu multe capete, rău şi
