Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asta ne mai lipsea, să ne îngheţe economia

Publicat in Vox Publica, marți 26 ianuarie 2010 ·

După ce că de-abia am început să simţim cu adevărat criza, după ce că avem un guvern care se codeşte o mie de ani până să ia o măsură anti-criză şi care taie coada pisicii pe bucăţele, asta este exact ceea ce ne trebuia. Ca şi industriile care mai aveau cât de cât comenzi, externe sau pentru piaţa internă, să se vadă lipsite de energia necesară pentru a produce. Cred că Dumnezeu nu e român la începutul ăsta de an, de ne-a dat temperaturi mai joase de minus douăzeci de grade şi, pe cale de consecinţă, stare de urgenţă. Reporterul Realitatea tv plasat în faţa Ministerului Economiei spunea că fabricile cărora nu li se mai furnizează gaz, din cauză de stare de urgenţă, pierd milioane de lei. Asta înseamnă că şi statul pierde, din taxe, că locurile de muncă ale muncitorilor sunt în pericol, etc….

Pe deasupra, guvernul se şi încăpăţânează să nu aprobe intrarea în şomaj tehnic a lucrătorilor din domenii pentru care încă nu există comenzi, dar s-ar putea să existe mai la vară. Cică acum va face ministerul finanţelor un calcul, să vadă cât a costat anul trecut şomajul tehnic, şi abia apoi va lua o decizie. Adică ei n-au calculat anul trecut ce-au cheltuit? Cum au făcut? Au plecat beţi de la restaurant şi acasă, când s-au trezit, au început să numere ce le-a mai rămas în portofel ca să-şi dea seama cât a fost nota de plată? Inadmisibil. Mai ales că, din câte înţeleg, statul nu pierde prin acest şomaj tehnic, decât taxele pe salariile angajaţilor. Care, altfel, ar intra în şomaj, şomaj pe care ar trebui să-l plătească statul. Deci, ar costa mai mult. Mai ales dacă muncitorii trimişi în şomaj se hotărăsc să beneficieze şi de cursurile gratuite de recalificare, oferite de stat…Dar, mă rog, hai să ne scumpim la tărâţe, sau cum era vorba aia?

După ce că de-abia am început să simţim cu adevărat criza, după ce că avem un guvern care se codeşte o mie de ani până să ia o

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 24 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°