O familie de lângă Piteşti îşi duce zilele într-o singură cameră. La câţiva kilometri de Piteşti, o familie de şapte suflete se luptă cu viaţa în fiecare zi. Primesc alimente de la Crucea Roşie Argeş, provenite din donaţii prin programul „banca de alimente”.
Cu tatăl bolnav de plămâni, mama casnică şi cinci copii de vârste diferite, supravieţuirea este principala grijă a familiei Brătulescu, din Văleni. Sunt oameni curaţi, ospitalieri, de bună-credinţă şi muncitori, doar că soarta nua fost prea bună cu ei.
Şapte suflete într-o singură cameră
La mică distanţă de oraş, familia Brătulescu luptă zi de zi pentru a-şi întreţine copii. Locuiesc toţi şapte într-o singură încăpere care şi ea stă să cadă. Podul casei e şubred, pereţii sunt îmbibaţi de umezeală, iar ocpii dorm în paturi suprapuse. Olimpia şi soţul ei, Daniel, îşi întreţin familia doar din cei 700 de lei pe care soţul ei îi câştigă lunar. Numai că, din cauza condiţiilor în acre locuiesc, singurul care aducea bani în casă, Daniel, s-a îmbolnăvit de plămâni şi veniturile au scăzut. A fost în concediu medical şi abia aşteaptă să se întoarcă la muncă.
„Mai iau şi eu câteva bonuri de masă. Pentru noi asta e ca aurul”, spune Daniel. De parcă greutăţile nu le sunt destule, familia Brătulescu a fost lovită şi de un alt necaz. Bunicul copiilor, cel care locuia şi el în aceiaşi cameră cu ei, s-a stins din viaţă pe 7 decembrie, anul trecut.
Nu au curent electric
Pare incredibil, dar există şi oameni care nu au acces în acest moment, la curent elecrtic. Familia Brătulescu a fost debrabşată pentru că bătrânul, bunicul copiilor, a fpst prea bătrân şi bolnav să reînnoiască un contract. Facturile s-au adunat şi au fost debranşaţi. Pentru că cei doi soţi nu au mutaţie în acel loc, nu pot face ei un alt contract şi oricum, rebranşarea i-ar costa prea mult pentru posibilităţile lor.