Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compania Den Braven, salvată de exporturi

Publicat in Adevarul, marți 26 ianuarie 2010 ·

Producătorul de izolanţi profesionali Den Braven România, subsidiara locală a grupului olandez Den Braven, a înregistrat anul trecut o scădere de 8% a rezultatelor financiare comparativ cu anul precedent.

Rezultatele au fost influenţate de o majorare a ponderii exporturilor companiei. Den Braven România deţine pe plan local o fabrică de spume poliuretanice, singura de acest tip de pe piaţa locală şi din Europa de Est. Business de 30 de milioane de euro Vânzările totale ale Den Braven România au atins în 2009 un nivel de 30,8 milioane de euro, valoare care include şi rezultatele filialei din Republica Moldova. Asta reprezintă o scădere de 8% faţă de 2008, când au fost consemnate vânzări totale de 33,4 milioane euro. „Pentru o perioadă de criză, aceste rezultate sunt foarte bune, mai ales dacă ne raportăm la evoluţia negativă a sectorului construcţiilor. De altfel, puteam să ne menţinem vânzările la nivelul celor din 2008, pentru că aveam comenzi suficiente. Însă, din cauza problemelor legate de colectarea banilor, am decis să ne selectăm clienţii foarte atent şi am renunţat să livrăm unor firme în care nu aveam încredere că pot să-şi achite facturile la timp”, a afirmat Adrian State, directorul general al Den Braven România. Exporturile de spume poliuretanice au avansat cu 54% în volum şi cu 43% ca valoare, până la 10,6 milioane de euro, în timp ce exporturile totale ale companiei au crescut cu 33%, la 12,1 milioane de euro. „Exporturile reprezintă o componentă determinantă în strategia grupului Den Braven, acesta fiind şi motivul pentru care, în 2007, a fost deschisă fabrica din România. Creşterea cu 33% a vânzărilor la export estesemnificativă, ţinând cont de situaţia economică actuală. Anul trecut am intrat pe alte nouă pieţe, exportăm acum în 29 de ţări şi vom continua extinderea şi în 2010”, a declarat State. Investiţii în extindere Firm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul al României, vizat de un mandat european de arestare, a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel din Paris

HotNews acum 59 minute
Paul-Philippe al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost lăsat în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatea

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Un Paşte cu lumina aprinsă! NU există risc de black-out în România, în condiţiile actuale!

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale şi că Va trebui să gestionăm foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică

A fost stabilit MOTIVUL morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Ce spune Poliția chineză despre acest caz

Gandul acum o ora
Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că fotbalistul Aaron Boupendza a căzut în mod accidental de la etajul 11 și că nu este vorba despre o sinucidere sau crimă, fiind „exclusă

Baza de la Kogălniceanu se va transforma într-un „hub strategic regional pentru NATO”. Acordurile România-SUA sunt adaptate permanent, spun surse din Apărare

HotNews acum 2 ore
Toate acordurile dintre București și Washington, inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România, sunt în vigoare, sunt respectate și sunt adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au declarat surse din

Universitatea din Bucureşti solicită candidaţilor la Preşedinţie să semneze o Declaraţie în 8 puncte prin care vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA

News.ro acum o ora
Universitatea din Bucureşti lansează un „Apel pentru o Românie democratică şi euroatlantică”, solicitând candidaţilor la Preşedinţie să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o Declaraţie prin care să se angajeze, printre altele, că: vor a

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 5 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Nicuşor Dan, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campanie: Eu cred că dacă sunt primar şi maşina Primăriei mă duce acasă, poate să mă ducă şi la o dezbatere

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campania electorală, că, în opinia sa, dacă este primar şi maşina Primăriei îl duce acasă, poate să îl ducă şi la o dezbatere la o televiziune. Nicuşor Dan a fost între

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°