Nicolae Ceauşescu făcea în 1989 un ultim dar locului său de baştină. Cu opt luni înainte de Revoluţie, comuna Scorniceşti, unde se născuse ”conducătorul iubit”, devenea oraş. Sursa: Marinela Raţă Din ordinul precis al Tovarăşului. Astăzi, cadoul lui Ceauşescu e un blestem. În ultimii 20 de ani, târgoveţii şi-au câştigat un sinonim: şomeri.
"Înainte de ’89 citeam în Scânteia că în SUA sunt oameni care nu au unde să doarmă, că sunt şomeri. Nici nu realizam ce poate să însemne asta. Acuma ştiu", spune Gheorghe Toma, rămas fără loc de muncă după trei decenii de când lucra la întreprinderea, ce era odată mândria lui Ceauşescu.
La Scorniceşti, în ziua în care dictatorul ar fi împlinit 92 de ani, nu mai flutură nimeni steguleţe şi nu se mai cântă refrene patriotice. Totul e amorţit de frig şi sărăcie.
Am ajuns în Scorniceşti, un loc trist, cu străzi şi clădiri anoste, pe 25 ianuarie. Cea mai friguroasă zi din an până acum, ne avertizează un localnic. Singura stradă unde puteam vedea chipuri de om era bulevardul. Bulevardul Muncii. Aici, ironie, din trei locuitori adunaţi laolaltă, Gheorghe Toma, Florea Mânzu şi Emil Mirea, doi erau şomeri. La fix 20 de ani de la Revoluţie, Toma şi Mirea au cunoscut o fărâmă din capitalismul nemilos. "Pulsor", fabrica ce producea dinainte de ’89, piese pentru Dacia sau Tractorul, s-a închis. Pe loc, în Scorniceşti, au apărut 218 şomeri, cei mai mulţi dintre ei trecuţi de 40 de ani.
Şomer din Scorniceşti: "Ţara asta a avut dă toate. Unde sunt?"
"Am 50 de ani şi 30 de muncă sunt şomer. Am 530 de lei şomaj. Nu mă descurc cu banii ăştia. Uitaţi-vă la gaze, electricitate ... mâncare. Sunt bani puţini", spune Gheorghe Toma. Bărbatul are trei copii: o fată care a terminat facultatea şi doi băieţi cu liceul, care nu şi-au găsit nici ei un loc de muncă. "Noroc de nevastă, că î