Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de turişti izolaţi la Machu Picchu

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 ianuarie 2010 ·

Din cauza ploilor abundente, aproximativ 2.000 de turişti au rămas blocaţi în vechiul oraş incaş Machu Picchu. Autorităţile peruane au organizat o operaţiune de salvare.

Precipitaţiile din ultimele zile au provocat alunecări de teren care au blocat calea ferată ce leagă Machu Picchu de oraşul peruan Cuzco, lăsând aproximativ 2000 de turişti izolaţi în interiorul vechiului complex incaş.

Ministrul Turismului din Peru, Martin Perez, a anunţat că va cere ajutorul armatei pentru a-i salva pe turişti. Aceştia vor fi transportaţi pe rând cu elicopterele, începând cu bătrânii şi copiii.

Statul sud-american este afectat de inundaţii şi alunecări de teren care au făcut nummeroase pagube materiale, au blocat drumuri şi au provocat moartea a două persoane. Acestea şi-au pierdut viaţa din cauza unui torent de noroi care le-a distrus casa.

Râurile umflate şi alunecările de teren au distrus casele a circa 3000 de persoane, iar autorităţile din Cuzco au declarat stare de urgenţă în regiunea din sud-estul ţării. Sute de hectare de culturi de porumb sunt acoperite de ape.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânt în Capitală până vineri seara

Mediafax acum o ora
Astfel, de joi până vineri dimineața, vremea în Capitală va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări spre sfârșitul intervalului când vor fi viteze de până la 35…40 km/h.

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum o ora
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Metaloglobus București – F.C. Voluntari, vineri, 18 aprilie 2025, de la ora 11.00

Gandul acum 16 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Metaloglobus București – F.C. Voluntari, vineri, 18 aprilie 2025, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Gândul prezintă BEST OF „Marius Tucă Show” – joi, 17 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 49 minute
Descoperă Ediția Best Of „Marius Tucă Show„ – o colecție explozivă a celor mai captivante momente din emisiunile care au marcat agenda publică! Alături de invitați de top – Ion Cristoiu, H.D. Hartmann și prof. univ. dr. Dan Dungaciu, prof. univ. dr.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 17 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: George Simion

Gandul acum 49 minute
Invitatul emisiunii este George Simion. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La Biserica de la Topla aflată în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara, arsă într-un incendiu, va fi oficiată slujba de Înviere

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că în noaptea de Înviere se va ţine slujba religioasă la Biserica de la Topla aflată în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara. Biserica a ars la finalul lunii martie 2025,

Ilie Bolojan cere Parlamentului reexaminarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale

Gandul acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a trimis joi Parlamentului la reexaminare modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale: „trebuie să asigure accesul tuturor cetățenilor la servicii esențiale de furnizare

Reacție la nivel înalt după moartea fotbalistului Aaron Boupendza. Președintele Gabonului: „Amintirea lui să ne inspire tinerii” / Scenarii tragedie

Gandul acum 38 minute
Președintele Gabonului s-a declarat îndurerat de moartea lui Aaron Boupendza, pe care l-a catalogat drept „un atacant central talentat.” Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că – în urma investigațiilor – s-a stabilit

Un copil de trei ani a murit la o stână din judeţul Bacău, după ce a băut o soluţie pentru deparazitarea oilor/ Poliţiştii fac anchetă pentru ucidere din culpă

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de trei ani a murit la o stână din localitatea Căiuţi, judeţul Bacău, după ce a băut o soluţie pentru deparazitarea oilor. Micuţul se afla în acel loc împreună cu bunicul său, iar accidentul s-a produs într-un moment de neatenţie

Brăila: Un bărbat este cercetat sub control judiciar după ce a pretins că este avocat şi a reprezentat diferite persoane în faţa mai multor instanţe

News.ro acum 47 minute
Un bărbat este cercetat de procurorii din Brăila după ce a pretins că este avocat şi a reprezentat diferite persoane în faţa unor instanţe din Brăila şi Galaţi, redactând, printre altele, cereri de apel, contestaţii, cereri de chemare în judecată şi

Vremea

București
acum

17°
joi

10°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/23°
Iasi
acum

18°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/23°
Constanta
acum

16°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°