Liviu Alexa Radi, bărbatul în vârstă de 35 de ani care şi-a dat aseară foc, în faţa Primăriei Oradea, a reuşit să se ridice în această dimineaţă, pe patul de spital.
CITEŞTE ŞI:
Un cerşetor imobilizat în scaun cu rotile şi-a dat foc în faţa Primăriei Oradea
Gerul a umplut la refuz Centrul de Persoane fără Adăpost
Potrivit informaţiilor primite de la Florian Bodog, managerul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, bărbatul se află la secţia de terapie intensivă. „Are arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului, pe faţă, mâini, gât, picioare. A fost intubat, pentru a-i fi asistată respiraţia”, a explicat Florian Bodog.
A vrut să stea de vorbă cu primarul
Liviu Alexa Radi are un handicap locomotor şi este cunoscut orădenilor ca cerşetor, în special în zona Nufărul. El s-a autoincendiat aseară, în jurul orelor 20.00, în faţa primăriei. „A solicitat să discute cu doamna viceprimar Biro Rozalia iar apoi, fiindcă aceasta nu era în primărie, cu primarul Ilie Bolojan. Primarul fiind într-o şedinţă cu mai multe persoane, portarii i-au spus că îl vor chema atunci când se va încheia întâlnirea”, relatează Carmen Cherteş, purtător de cuvânt la primăria orădeană.
Potrivit lui Carmen Cherteş, portarii primăriei ar fi spus că piromanul era în stare de ebrietate. Cerşetorii care s-au adunat aseară la faţa locului îşi amintesc de faptul că Liviu a mai avut tentative de suicid, tot prin autoincendiere.