Una dintre dimensiunile centrale ale ultimilor ani este constituirea, graduală, a unei noi identităţi a reflecţiei de centru-dreapta. Deloc paradoxal, în intervalul ce a urmat catastrofei politice a Convenţiei Democrate, un sens al urgenţei istorice a impus unui grup de intelectuali imperativul regândirii manierei în care spaţiul românesc se raportează la setul de valori şi instrumente definind liberalismul, conservatorismul sau creştin-democraţia. În acest mod, despărţirea de o dreaptă interbelică radicalizată şi fanatizată se produce în mod organic, iar ceea ce se naşte este reflectarea unei europenizări a gramaticii ideologice cu care se operează şi în România anului 2010.

În absenţa unui vehicol partinic care să se asocieze, explicit, cu teologia politică creştin-democrată, gândirea intelectuală a preluat, simbolic, iniţiativa, propunând o serie de teme şi de polemici care se racordează la mesajul marcând creştin-democraţia europeană. Odată cu Radu Carp, Radu Preda sau Mihail Neamţu, viziunea de centru-dreapta din România reabilitează religiosul ca factor de ordonare intelectual, explorând un teritoriu pe care îl anexase, în anii de după 1920, dreapta radicală fascizantă.

Vocea intelectuală se întâlneşte, fecund, cu aceea a teologilor, iar reflecţia asupra comunităţii este impregnată de personalismul umanist pe care îl putem asocia cu moştenirea unui Jacques Maritain.

Numitorul comun al acestei noi gândiri creştin-democrate şi conservatoare este cultul nuanţei şi al moderaţiei, ca şi apropierea de un curent unificator al ideologiei populare europene. Nu este un accident faptul că Radu Carp, Radu Preda şi Mihail Neamţu sunt integraţi proiectului de federare intelectual care este Institutul de Studii Populare. Graţie lor, liberalismul şi conservatorismul îşi află un pandant salutar în această lectură ce se revendică de la marele trunchi al creşt