COMUNICAT
La data de 21 ianuarie 210, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererea de apărare a reputaţiei formulată de doamna Gabriela-Victoria Bârsan – judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal al instanţei supreme. De asemenea, Plenul CSM a dispus sesizarea Clubului Român de Presă, pentru încălcarea Codului deontologic al jurnalistului, în legătură cu articolul „Acoliţii senatorului Voicu: magistraţi de rang înalt” semnat de Ondine Gherguţ şi publicat în data de 18.12.2009 în cotidianul „România Liberă”.
Doamna judecător s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu cerere de apărare a reputaţiei, în raport de cele expuse în articolele: „Acoliţii senatorului Voicu: magistraţi de rang înalt”, publicat în data de 18.12.2009 în cotidianul „România Liberă” şi „Judecător-şef, acuzat de trafic de influenţă”, publicat în cotidianul „Evenimentul zilei” în ediţia din data de 18.12.2009,
De asemenea, doamna judecător a arătat în cererea formulată că afirmaţiile din cuprinsul celor două articole de presă se bazează pe fapte nereale şi sunt de natură să aducă o gravă atingere reputaţiei sale profesionale.
Ca urmare a verificărilor efectuate de Inspecţia judiciară, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut următoarele: în cuprinsul articolelor de presă „Acoliţii senatorului Voicu: magistraţi de rang înalt”, publicat în data de 18.12.2009 în cotidianul „România Liberă” şi „Judecător-şef, acuzat de trafic de influenţă”, publicat în cotidianul „Evenimentul zilei” în ediţia din data de 18.12.2009, se precizează că potrivit unor surse neoficiale, alături de judecătorul Costiniu mai sunt suspectaţi, de Direcţia Naţionale Anticorupţie, că l-ar fi ajutat pe Voicu şi Gabriela Bîrsan, magistrat la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei