Radu Crăciun: În primul rând au fost lovite firmele româneşti, aşa că cele străine au acum mai puţini concurenţi locali
Bogdan Baltazar: În cadrul multinaţionalelor, criza s-a amortizat altfel, iar acestea au trecut mai uşor peste situaţie
Dragoş Cabat: 2010 va fi un an extrem de greu, în special pentru firmele mici şi mijlocii
Efectele crizei au fost din plin resimţite de către firmele româneşti, pe parcursul anului trecut, iar fenomenul va continua şi în acest an dacă nu se iau cât mai repede măsuri care să vină în sprijinul întreprinzătorilor români. Spre deosebire de capitaliştii autohtoni, firmele străine au fost mai puţin afectate de acest fenomen, astfel că acum acestea au mai puţini concurenţi locali decât înainte, ceea ce le favorizează şi mai mult poziţia pe piaţa românească.
Analistul financiar Bogdan Baltazar susţine că firmele româneşti au fost cele mai afectate de criză, spre deosebire de cele străine. "În general firmele româneşti sunt întreprinderi mici şi mijlocii, iar acestea au fost din plin lovite de criză. În plus, acestea au fost nevoite să facă faţă şi unor măsuri luate de Guvern, care le-a agravat şi mai mult situaţia. În acelaşi timp, aceste firme nu au fost adaptate noilor condiţii şi multe dintre acestea au pierdut atât pieţe interne, cât şi externe", a declarat, pentru Curierul Naţional, Bogdan Baltazar. De asemenea, acesta susţine că spre deosebire de companiile româneşti, firmele străine au resimţit diferit criza, acestea din urmă trecând mai uşor peste ea. "În cadrul multinaţionalelor criza s-a amortizat altfel, iar acestea au trecut mai uşor peste situaţie. În plus, au putut beneficia de fonduri suplimentare, ceea ce a făcut ca ele să resimtă mai puţin efectele crizei", a subliniat Baltazar.
Potrivit analistului financiar, acest fenomen este unul grav, însă firmele care vor reuşi să reziste