O durere de cap, o burtică balonată, o ameţeală uşoară... Sunt probleme de sănătate considerate minore de mulţi dintre noi, dar ele pot fi simptomele unor afecţiuni grave, avertizează medicul Rodica Tănăsescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie.
Medicul ne atenţionează că o durere de cap este doar în 5%-10% din cazuri o migrenă! De aceea, medicul de familie Tănăsescu ne sfătuieşte să avem grijă că durerile de cap sau cefaleea pot fi semn de suprasolicitare, febră, hipertensiune arterială, sinuzite. Şi alte afecţiuni, printre care se numără spondilozele cervicale, meningitele, malformaţiile vasculare, nevralgiile, hematoamele sau tumorile, se pot manifesta tot printr-o durere de cap, aparent banală. Trebuie reţinut, astfel, că stresul nu este singura cauză ce declanşează durerile de cap şi că un tratament făcut după ureche ar putea agrava o boală nediagnosticată, spune medicul Rodica Tănăsescu.
SCĂDEREA ÎN GREUTATE
În general, doamnele şi domnişoarele se bucură pentru orice kilogram în minus. Dacă însă scăderea în greutate este accelerată şi persoana, care slăbeşte văzând cu ochii nu urmează un regim alimentar, e obligatoriu să consulte medicul de familie, avertizează specialistul nostru, doctorul Rodica Tănăsescu. "Scăderea în greutate involuntară poate fi şi ea provocată de suprasolicitare, de diabet cu cauze psihice, de tumori maligne, de boli neurologice, de afecţiuni hepatice, de tuberculoză etc."
ARTICULAŢII UMFLATE
Un alt semn frecvent, dar ignorat îl reprezintă articulaţiile umflate. În cazul în care aţi sesizat umflături suspecte, nu ezitaţi să vă faceţi o programare la medic. Dacă producerea umflăturilor nu e cauzată de vreo căzătură sau de un efort fizic deosebit, este posibilă existenţa unei infecţii. Aşadar, este esenţial să "ascultăm" ceea ce ne spune propriul organism pentru a putea comunica med