După aventura pe care am avut-o cu domnul Nicu Alifantis în ultimele două săptămâni, de când s-a dat startul promovării albumului său, declar - fiind încă în deplinătatea facultăţilor mintale - că am descoperit oameni frumoşi, încă posesori de suflet, care fac lucruri minunate pentru spiritul nostru. Vă recomand consumul zilnic al albumului "Cântece de şemineu".
L-am testat pe propria mea persoană şi vă asigur că nu produce nici o reacţie adversă. Poftiţi, gustaţi, trăiţi! În ultimul timp, am uitat să o facem. Că de murit, tot murim şi, vorba lui Adrian Pintea, nu-i nici o scofală.
Am căzut de acord cu Nicu Alifantis să vorbesc şi cu oamenii direct responsabili de "naşterea" cântecelor de şemineu. Cu ajutorul Elefantului, care şi-a pus la dispoziţie telefonul său, i-am luat pe toţi la întrebări, în timp ce se aflau în studio, la repetiţii. Vă daţi seama ce a ieşit? Telefonul lui Alifantis a fost făcut poştă, dar să ştiţi că l-au ţinut bateriile! Pe telefon, bineînţeles. Avertisment: toţi interlocutorii sunt îndoctrinaţi cu catehismul umorului, aşa că e bine să le trataţi vorbele ca atare. Orice ironie este permisă, atât timp cât este făcută cu simţul răspunderii. Şi, credeţi-mă, tot ceea ce s-a întâmplat în studio s-a făcut doar cu simţul răspunderii!
TELEFONUL FĂRĂ FIR...
Primul la aparat a fost Virgil Ianţu: "Este greu de lucrat cu un Elefant în studio. Şi din cauza spaţiului care este destul de limitat... (râde). Nicu pare mai dur, mai sobru, dar este foarte docil, în sensul bun al cuvântului. Nu sunt foarte mulţi oameni de nivelul lui care să plece urechea la ce i se spune. Suntem nişte copii care n-au experienţa pe care o are el. Dar a fost generos, uneori prea generos, cu noi... Înregistrările au decurs foarte bine. Asta şi pentru că atmosfera din studio a fost deosebit de relaxată. Eu, când intru în studio, mă trans
