EVZ a stat de vorbă la Salonic cu membrii comunităţii româneşti de acolo, descoperind poveşti triste, un trecut dureros şi o solutie pentru prezentul ambiguu. La periferia Salonicului, într-o cameră cât o garsonieră de bloc bucureştean, liniştea s-a aşezat subtil peste capetele plecate. Sursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin Prisecaru

1 /.

Pentru o secundă, doar ticăitul leneş al ceasurilor de mână se mai aude. Aerul e cald, genul acela de căldură familiară care te toropeşte în zilele de duminică. Afară, soarele se răsfaţă pe un cer anost, îmbrăcând în umbre biserica impunătoare. Aici, o mână de români se roagă şi speră în fiecare lună.

Sunt vremuri tulburi în Grecia şi viaţa parcă nu mai e ce-a fost odată. Elada e ciudată în atmosfera rece de ianuarie, dar ceva mai mult de atât se întâmplă. La o sută de kilometri spre nord, fermierii greci şi-au transformat tractoarele în ziduri. La cinci sute de kilometri spre sud, Atena e o capitală asediată – de revendicările propriilor cetăţeni, de Uniunea Europeană, de prezent şi de teamă.

Trecutul care nu se uită

În camera dispusă în lateralul bisericii din Salonic, toate aceste lucruri sunt însă, acum, mult prea departe. Aici nu au voie să intre decât speranţa şi Dumnezeu. Câteva zeci de români s-au obişnuit oricum, de ani de zile, să trăiască o realitate nu întotdeauna prietenoasă. Mulţi dintre ei au sosit în Grecia în vremurile în care trecerea graniţei venea la pachet cu o condamnare la ani grei de puşcărie. Câteva familii din Bacău au testat asta pe propria piele. Românii n-au avut întotdeauna paşaport european.

Alţii sunt oameni realizaţi, mici proprietari, afacerişti, arhitecţi. O Românie în mic la aproape o mie de kilometri de casă. Nimeni nu se simte însă străin. E un ianuarie care sperie multă lume, dar Grecia n-a fost oricum cea