Cristian Diaconescu a facut cunoscut lumii ca va candida la functia de presedinte al PSD in maniera cea mai discreta din cate se puteau imagina. El nu a anuntat, de fapt, ca va candida, ci a confirmat reactiv ca va candida. Un partid cu probleme genetice grave in privinta ascensiunii liderilor cu potential national nu-si putea permite sa renunte la prestatia de prim-plan a lui Cristian Diaconescu. E greu de aflat in aceste momente sensibile ce argument sau serie de argumente l-a facut pe Cristian Diaconescu sa se hotarasca. Dar stim ca Miron Mitrea a uzat de numele lui Cristian Diaconescu pentru a-si argumenta candidatura, Adrian Nastase cumpaneste daca si-ar putea sau nu masca defectele "de imagine" intr-o formula de conducere in care Cristian Diaconescu sa fie vioara intai si ca Mircea Geoana nu si-a permis sa-i faca decat caracterizari pozitive.

Toate aceste atuuri folosite pana acum de altii sunt suficiente ca sa faca din Cristian Diaconescu un contracandidat de luat in seama in fata unui fost prezidentiabil cu umerii impovarati de erori majore si gafe memorabile. Dar calitatile incontestabile ale lui Cristian Diaconescu nu cantaresc prea mult pentru filialele innebunite de lipsa autoritatii care le-a adus atatea avantaje in vremurile de glorie ale presedintiei lui Adrian Nastase. Asa ca, atent sa nu lezeze susceptibilitatea generalizata din partid si, de ce nu, in cautare de suporteri, Cristian Diaconescu a declarat in prima sa interventie mai detaliata, la televizor, ca sustine "categoric" ideea unei echipe si ca "un compromis pe aceasta baza se poate realiza". Intrarea sa in cursa ar fi deci "o oferta la dialog, pentru a rupe gardurile de sarma ghimpata care am senzatia ca in acest moment se ridica in partid". "Este loc pentru toata lumea", a afirmat el, adica: "si Victor Ponta, evident, Adrian Nastase, evident, Adrian Severin".

Cr