Nu se întâmplă prea des poate chiar nu se întâmplă niciodată ca partidele să se reformeze când sunt la putere. Acest lucru li se întâmplă de regulă în opoziţie, atunci când verdictul electoratului le obligă să-şi reconsidere strategiile şi politicile.
PD-L se află acum sub presiunea unui grup de membri - restrâns, ce-i drept care-i cer să-şi revadă politica de cadre, raporturile cu finanţatorii şi politica de promovare a candidaţilor. Cei care propun reformele în partid sunt doi şi jumătate: Cristian Preda, Monica Macovei şi, parţial, Sever Voinescu. S-a aflat însă că şi Theodor Stolojan ar pregăti un proiect de reformă statutară, care să separe funcţiile din partid de cele executive.
Momentul care a declanşat această presiune în direcţia reformei, pentru că mişcare reformistă nu o putem încă numi, a fost decizia dezastruoasă a PD-L de a-l desemna pe Honorius Prigoană drept candidat în colegiul electoral 1 din Bucureşti, decizie prin care partidul: 1) şi-a sfidat propriii membri care au muncit în campanie şi s-au situat pe primul loc în câteva colegii în Bucureşti, chiar dacă le-au pierdut la redistribuire, în virtutea unei legi strâmbe şi aberante, şi 2) s-a făcut din nou de râs în Bucureşti, pierzând colegiul la scor, în favoarea unui dinozaur politic fără carismă şi îndepărtându-şi electoratul urban activ căruia atât partidul, cât şi preşedintele îi datorează succesele anterioare. Greşeala partidului trebuie, fără îndoială, corectată, căci nu poţi milita în campanie împotriva sistemului ticăloşit doar pentru a te reintegra în sistem imediat după ce ai ajuns la putere. Adică poţi, dar, la un moment dat, vei plăti. Putem citi aşadar iniţiativa lui Cristian Preda şi a Monicăi Macovei, căci doar ei au înfruntat BPN al PD-L pe 25 ianuarie, ca un act dezinteresat de a salva partidul de vechile sale năravuri şi de noile tendinţe oligarhizante care-l
