Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ceferiştii“ sunt extenuaţi de antrenamentele lui Mandorlini

Publicat in Adevarul, marți 26 ianuarie 2010 ·

Componenţii lui CFR Cluj resimt regimul dur de antrenamente al italianului şi abia aşteaptă să revină acasă, deşi au fost informaţi că în ţară este foarte frig. Andrea Mandorlini „a scos untul“ din jucătorii săi, care preferă antrenamentele cu mingea, în dauna celor fizice

Au trecut deja zece zile de când clujenii se află în cantonamentul din Turcia, iar regimul de pregătire strict, cu antrenamente intense, bazate pe pregătirea fizică, şi-a pus amprenta pe jucători. Deşi nu critică stilul de pregătire al italianului, aceştia recunosc în cor că le plac mai mult antrenamentele cu mingea, bazate pe o pregătire tactică de excepţie. Abia dezmorţiţi după vacanţa de sărbători, „feroviarii“ s-au pregătit pe terenurile îngheţate din Cluj, iar apoi au schimbat mediul, antrenându-se pe temperaturi de peste 20 de grade.

Trag tare la antrenamente

Deşi mulţumiţi de condiţiile de pregătire excelente pe care le oferă Antalya, aceştia şi-ar dori şedinţe de pregătire mai lejere, în care „obiectul muncii“, mingea să fie mai mult folosită. Niciun fotbalist nu este fericit atunci când este nevoit să plece în cantonamente, în principal din cauza regimului strict de pregătire, dar şi a faptului că este nevoit să stea departe de iubită sau soţie.

„Se ştie că este o perioadă foarte grea pentru fiecare fotbalist. Nu avem motive să ne plângem, pentru că beneficiem de cele mai bune condiţii de pregătire. Normal că antrenamentele sunt obositoare, dar altfel nu ai cum să fii pregătit pentru campionat. Eu am experienţa necesară să trec fără probleme de un astfel de stagiu de pregătire, de-a lungul timpului am participat la foarte multe. Suntem puţini obosiţi, dar asta nu e o problemă“, a declarat Cristian Panin, cel mai vechi fotbalist din lotul deţinătoarei Cupei României.

Vor să revină în ţară

Nici străinii lui Mandorlini nu au păreri dife

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 54 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 37 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 9 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 11 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°