Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Justine Henin merge în semifinale » Povestea continuă!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 26 ianuarie 2010 ·

Justine Henin crede în continuare în şansa ei de cîştiga Australian Open. În această dimineaţa, belgianca a dispus în două seturi de Nadia Petrova, scor 7-6(3) 7-5, şi s-a calificat în semifinale.

După exact doi ani de la ultimul ei turneu de Mare Şlem, Henin face din nou senzaţie pe terenurile de tenis. Povestea ei poate nu este la fel de atrăgătoarea ca a conaţionalei Kim Clijsters, dar este una cu adevărat remarcabilă.

Posesoare a unui wild-card, aceasta a trecut în drumul ei spre semifinale de două belgience şi trei rusoaice, urmînd să o înfrunte acum pe reprezentanta Chinei, Jie Zheng. Asiatica a trecut rapid de Maria Kirilenko, scor 6-1 6-3.

SERVICIUL NU A ŢINUT CU HENIN

Aproape două ore a durat întîlnirea dintre Henin şi Petrova. Două ore pe muchie de cuţit în care fanii prezenţi pe Rod Laver Arena au putut vedea un adevărat spectacol. Primul serviciu nu a ţinut deloc cu Henin, aceasta avînd un procentaj de numai 45%. "A fost greu să îmi găsesc ritmul, dar cînd a trebuit să joc bine, asta am făcut", avea să recunoască Justine după meci.

Meciul a fost unul foarte echilibrat cu breakuri în primul set, care a curs spre un tie-break unde Justine nu i-a lăsat Petrovei nici o şansă. Rusoaica a răbufnit însă în setul secund, reuşind să se distanţeze la 3-0 încă din debut. Erorile neforţate ale Petrovei au readus-o însă în meci pe Henin, care a profitat şi de oboseală rusoaicei pentru a se impune cu 7-5 şi a cîştiga meciul.

Justine Henin crede în continuare în şansa ei de cîştiga Australian Open. În această dimineaţa, belgianca a dispus în două seturi de Nadia Petrova, scor 7-6(3) 7-5, şi s-a calificat în semifinale.

După exact doi ani de la ultimul ei turneu de Mare Şlem, Henin face din nou senzaţie pe terenurile de tenis. Povestea ei poate nu este la fel de atrăgătoarea ca a conaţionalei Kim Clijs

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 8 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum 6 ore
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 8 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 11 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 9 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Premierul unei țări UE, cuvinte grele la adresa lui Zelenski: „Uneori sunt sătul de el. Merge prin Europa și cere pomană”

HotNews acum 10 ore
Premierul slovac Robert Fico l-a comparat vineri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu un cerşetor care „merge prin Europa şi cere pomană”, afirmând că s-a săturat de el, mai ales că Slovacia este afectată de decizia Ucrainei de a opri tra

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

1°/4°
lun.

-0°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/1°
mar.

-3°/1°
Constanta
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

0°/2°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/-0°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/3°