Mulţi confraţi s-au întrebat de ce am deschis ziarul de ieri cu un caz, aparent, de breaslă: o poveste inventată de un corespondent Agerpres şi intrată pe fluxul agenţiei naţionale de presă. Nu e de interes general, s-a şuşotit pe la colţuri.
Ba e de mare interes general!, le răspund amicilor. Subiectul nu este mistreţul zburător din Brăila, ci felul în care unii înţeleg să-şi bată joc de jurnalism, de partenerii comerciali şi, mai grav, de public.
Dacă povestea cu pricina - căci n-a fost o simplă ştire, ci un articol consistent, cu detalii fulminante - era produsă de o fiţuică oarecare, nu ar fi fost atâta deranj. Dar un ziar serios, o televiziune credibilă sau o agenţie de presă au obligaţia profesională de a evita asemenea derapaje.
În astfel de situaţii, cele mai multe victime le pot produce agenţiile de presă, căci ele livrează „materie primă" - pe bază de contract - către sute de ziare, televiziuni sau posturi de radio, centrale sau locale. Dacă un ziar produce o nerozie, afectat va fi publicul acelui ziar. Dacă o agenţie face acelaşi lucru, afectat va fi publicul a zeci sau sute de instituţii media.
De aceea, agenţiile trebuie să-şi asigure un prestigiu neştirbit. Iar Agerpres nu e o simplă agenţie de presă, ci singura patronată de stat. Banii primiţi de la bugetul de stat - adică de la noi, plătitorii de taxe - nu sunt deloc puţini: aproape cinci milioane de euro pe an. Cam un euro pe cap de contribuabil. Pentru acest euro, eu pretind ca Agerpres să nu-mi spună poveşti cu mistreţi zburători!
E un caz-şcoală şi pentru conducerea instituţiei. Felul în care va ieşi din această încurcătură ne va arăta cât de mult îşi respectă publicul. Simpla penalizare a corespondentei din Brăila nu rezolvă problema. Pentru ca incredibila poveste a mistreţului damblagiu să intre pe flux, şi-au adus contribuţia şi nişte angajaţi de la Bucureşti.
