Barak Obama a preluat mandatul prezidenţial cu ambiţii de reformare a relaţiilor bilaterale şi într-un context în care retorica Washingtonului şi în special a Moscovei era asemănătoare celei din Războiul Rece.

Aşa cum se întâmplă aproape întotdeauna în relaţiile internaţionale, cele două părţi trebuiau să negocieze pornind de la o dilemă ce ar putea fi rezumată astfel: ce putem oferi în schimb Moscovei sau Washingtonului, pentru a obţine ce avem nevoie?

In primul rând, relaţiile cordiale dintre SUA şi Rusia depind de balanţa intereselor comune, care este dezechilibrată puternic de subiectele aflate în dispută. Ambele state sunt interesate de negocierile START, vor să stopeze înarmarea nucleră a Phenianului şi să stabilizeze Afganistanul. Administraţia Obama a moştenit de la preşedintele Bush proiectul unui scut antirachetă în Europa Centrală şi posibilitatea de a controla printr-un simplu veto participarea Moscovei la fluxurile comerciale internaţionale în OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului). Dar SUA au şi mari dezavantaje, care înseamnă ameninţări la adresa securităţii prin relaţiile proaste cu regimurile politice de la Phenian şi Teheran, ale căror dispozitive nucleare au scopul declarat de a contracara puterea americană. Punctele slabe ale Washingtonului în negocierile cu Moscova sunt atuurile ultimei. Moscova a menţinut în permanenţă dialogul cu Ahmadinejad şi a susţinut, prin livrările de combustibil nuclear pentru construirea reactorului de la Bushehr, programul nuclear iranian. Războiul din Afganistan, chiar dacă se desfăşoară în vecinătatea spaţiului exsovietic, a oferit Kremlinului posibilitatea de a controla rutele de aprovizionare ale coaliţiei occidentale.

Prima jumătate a anului 2009 a fost o perioadă de tatonare. Ambele părţi au renunţat la retorica agresivă, iar vicepreşedintele Biden a anunţat, în februarie 2009, la conferinţa