- Cultural - nr. 467 / 26 Ianuarie, 2010 Cu doua saptamani in urma, obligatii familiale mi-au purtat pasii in satul Bolintineni, apartinator de comuna Pasareni. O asezare de oameni harnici si ospitalieri, dar si foarte solidari - dupa cum am putut sa constat - in bucurii si necazuri. L-am vazut pentru prima oara, dar impresia a fost una rascolitoare si coplesitoare in acelasi timp. Bolintineni este o tragedie din zilele noastre acceptata insa cu resemnare de cei ce o traiesc zi de zi. O tragedie care se consuma discret pe un fond de indiferenta crasa din partea celor care ar mai putea face ceva si totusi, de ani buni, nu fac nimic. Bolintineni poate servi ca studiu de caz pentru ceea ce inseamna maghiarizarea in timp a unei asezari prepoderent romanesti. Acolo, Biserica ortodoxa este ultimul bastion al rezistentei... Dealtfel, chiar parintele protopop Gheorghe Sincan, spunea: "Sat romanesc, Bolintineni este singura localitate de pe Valea Nirajului in care se mai vorbeste romaneste. E adevarat ca au disparut portul si jocul romanesc, dar celelalte obiceiuri persista cu tarie." (fragment din volumul "Micromonografii parohiale", Editura Reintregirea, 2006, p. 70). De mai bine de cinci secole, romanii din Bolintineni rezista...dar pana cand va mai fi posibil acest lucru, parinte protopop? Apel la istorie Potrivit istoricului dr. Ioan Ranca (volumul "Romanii din scaunele secuiesti in antroponimele din conscriptii, 1699-1821", Editura Ciubancan, Cluj-Napoca, pp. 20-21), satul Bolintineni a fost atestat documentar la 1484. Era o asezare tipic iobageasca de pe Valea Nirajului. Potrivit documentelor cercetate de Ioan Ranca, multe ca numar, dar si ca intindere in timp, numele cele mai frecvent intalnite in aceasta localitate si pe care le intalnim chiar si azi - evident ca maghiarizate, dar insuficient pentru a ascunde totusi originea lor reala - sunt Oláh, Olá, Lupuj, Miro