Societatea ucraineana imbratiseaza cu entuziasm teoriile conspirationiste, scenariile reimpartirilor teritoriale fiind mai prezente ca oricand. Anti-romanismul este un sport la moda si patriotismul tine loc de coerenta politica.

Confruntata de peste 20 de ani cu o continua perioada de criza economica si politica, Ucraina cauta debusee si solutii de reformare a statului si incearca din rasputeri sa-si creeze o identitate politica nu neaparat externa, cat mai ales interna.

Prea putin constienta de falia majora din societatea civila ucraineana, impartita in doua grupuri etnice practic egale (ucrainienii si rusii), clasa politica de la Kiev cauta "tapi ispasitori" pentru instabilitatea statala in care inoata tara in alte zone decat ar trebui, si anume la Bucuresti.

Orice articol de ziar romanesc este transformat in declaratie politica si orice discurs al vreunui politician bucurestean iresponsabil este automat interpretat ca o declaratie de razboi.

Societatea ucraineana imbratiseaza cu entuziasm teoriile conspirationiste, scenariile reimpartirilor teritoriale fiind mai prezente ca oricand. De fapt, ca sa castigi alegerile in Ucraina una din primele conditii este sa ai o retorica nationalista si, daca se poate, cat mai anti-romaneasca. Lucru de altfel extrem de facil atata timp cat refugiul natiunilor in colaps a fost, intotdeauna, nationalismul violent.

Apropierea Ucrainei de UE si NATO era previzibil, de altfel, sa fie doar o perdea de fum, o hotarare de a ajunge la beneficiile sistemului euroatlantic si nu la standardele politice ale acestuia? De fapt, Ucraina nu face decat sa repete greselile de abordare pe care si Romania le-a facut la inceputul anilor '90.

Departe de orice fel de standard european este Ucraina si atunci cand trateaza problemele etnice. Marile probleme nu apar, curios, atunci can