După absolvirea Conservatorului cu diplomă de pianist a avut de ales între cariera didactică şi cea de solist. Recunoaşte că a fost influenţat de soţie, care era deja solistă la operă. S-a angajat ca maestru acompaniator.
În această calitate a avut posibilitatea să înveţe partiturile a peste 60 de opere, de la cele cunsocute, până la cele interpretate mai rar. "Îmi revenea misiunea să repet cu soliştii înainte de repetiţia generală". Adesea soliştii se întâlneau cu orchestra doar în spectacol, având doar una –două repetiţii cu pianistul şi dirijorul.
În paralel a venit şi preocuparea pentru modul de funcţionare al instrumentului. Încă din Conservator îi plăcea să intervină în cutia pianului, pentru a scoate rezonanţe suplimentare. „Nu contează numai cum cânţi, ci şi pe ce“, spune acum Moldovan. Cu timpul a început să acordeze singur instrumentele.
Cheia de acordaj este nelipsită din valijoara cu scule. În cele aproape două decenii ca acordor a văzut majoritatea celor 4.000 de piane şi pianine din oraş. De la banalele operaţii de acordare pe pianinele ieftine, până la revizii complicate, cu schimbări de corzi şi chiar piese din structura de rezonanţă a unor piane de concert.
A avut ocazia să vadă atât Doinele şi Lipatti-urile româneşti, dar şi celebrele Steinway achiziţionate recent de Academia de Muzică. „Acestea sunt ca un Ferrari în domeniul instrumentelor“, ne-a spus Moldovan. Printre pacienţii săi se numără pianele de la instituţiile de cultură din oraş. Inclusiv noile Steinway de la Conservator.
Nu i-a fost simplu, pentru că nu dorea să întrerupă în niciun caz slujba de la operă. La un moment dat, ajunsese să nu facă faţă la solicitări. „După ce au dispărut Hrdlicska şi Palfy, rămăsesem singur, cu angajamente în toată ţara. Telefoanele sunau zi şi noapte“, povesteşte el. L-a iniţiat şi pe colegul s
