Adrian Mititelu a protestat, iar Ştiinţa a votat împotriva preşedintelui reales, preferând tabăra perdanţilor. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a fost reales ieri în această funcţie, învingându-l pe contracandidatul său, Constantin Iacov, în urma votului din cadrul Adunării Generale a FRF desfăşurate la Casa Fotbalului. „Naşul" a obţinut 192 de voturi din totalul celor 259 exprimate, în timp ce Iacov, singurul contracandidat al şefului federaţiei, a fost votat de 67 de membri. Sandu a obţinut astfel al şaselea mandat la conducerea FRF. Mircea Sandu (57 de ani) a fost jucător la Progresul Bucureşti, Sportul Studenţesc şi Gloria Buzău. A jucat 408 meciuri în Divizia A, înscriind 167 de goluri. El a adunat 18 meciuri în prima reprezentativă, pentru care a marcat şase goluri. După ce s-a retras din activitatea de jucător, Sandu a fost secretar al clubului Sportul Studenţesc (1987-1989), secretar cu problemele copiilor şi juniorilor la FRF (1989-1990), secretar general al FRF. Mircea Sandu a fost ales pe 9 august 1990 preşedinte al FRF, mandat reînnoit în anii 1994, 1998, 2001, 2005 şi acum, în ianuarie 2010. Este delegat UEFA şi FIFA la meciuri internaţionale, iar din 2007, membru în Comitetul Executiv al UEFA. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că realegerea lui Mircea Sandu la conducerea Federaţiei Române de Fotbal nu este o surpriză, apoi „Oracolul din Bălceşti" i-a prezis viitorul: „Sunt convins că va ajunge vicepreşedintele UEFA, mă bazez pe valoarea lui". Universitatea a votat
cu Iacov Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a dezvăluit că a votat împotriva lui Mircea Sandu şi că se aşteaptă la „represalii". „Noi am votat cu pierzătorii, ca întotdeauna. Iacov n-a fost candidatul serios pe care îl aşteptam noi. Dar am avut de ales între două rele şi l-am ales pe Iacov. De fapt, am votat împotriva lui Sa