Murim de frig prin case, frig plătit scump, ca şi cum am avea caldură. Mă întreb cine va plăti facturile astea peste o lună.

Frigul din aceste zile pune încă o dată în evidenţă fragilitatea de dincolo de aparenţe a societăţii româneşti (a instituţiilor ei, mai ales) aşa cum s-a aşezat ea (prost) după 1989. În cazul unor încercări mai serioase descoperim că mai nimic nu funcţionează. Ne văităm, vara, când dă seceta, că reţelele de irigaţii au fost distruse. Că şinele de cale ferată sunt depăşite, că ar fi trebuit scoase din uz şi înlocuite pe mii de kilometri încă din anii '90.

Asta se observă uşor citind declaraţiile oficiale, în caz de accident, deraieri mai ales, întârzieri de sute de minute. Descoperim tam-nesam că aeroporturile aparţin secolului al XX-lea şi că ar trebui extinse şi aduse la zi. Că spitalele nu au ce le trebuie - medicamente, paturi destule, echipamente -, că medicii sunt prost plătiţi, că ambulanţele nu ajung la timp sau nu ajung deloc.

Acum, când temperaturile au coborât sub minus 25 de grade Celsius, descoperim că nu avem unde depozita gazele, că petrolul s-a scumpit, că Rusia face hachiţe, conductele nu funcţionează cum trebuie, că CET-urile sunt prost croite, că sistemele de termoficare au o tehnologie proastă, mare consumatoare de energie şi cu randament mic. Adică murim de frig prin case, frig plătit scump, ca şi cum am avea caldură. Mă întreb cine va plăti facturile astea peste o lună.

Tot acum aflăm cu emoţie că nu avem destule locuri în adăposturi pentru dezmoşteniţi şi nici cantine şi personal suficient şi calificat să le dea amărâţilor o supă fierbinte când îi adună te miri cine de sub poduri, din intersecţii, ca să nu degere noaptea. Descoperim brusc că asistenţa socială nu prea e prezentă în locurile unde ar fi nevoie. Că sunt prea mulţi poliţişti prin birouri şi prea puţini unde ar trebui să fie, pe străzi, în