Angajatorii trebuie să transmită, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa (ITM) informaţii referitoare la angajări şi concedieri, cu o zi înainte de începerea/încetarea activităţii dacă nu vor să plătească, de la 1 februarie, amenzi de mii de lei.
În Monitorul Oficial, partea I, nr. 45/20.01.2010 a apărut H.G. nr. 37/15.01.2010 care modifică şi completează H.G. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor. Prin această Hotărâre de Guvern au fost modificate obligaţiile angajatorilor în ceea ce priveşte termenele de transmitere a datelor în REVISAL, referitoare la angajarea salariaţilor şi încetarea contractelor individuale de muncă. Obligaţiile se referă la transmiterea de către angajatori, la ITM, a informaţiilor referitoare la angajare, cu cel târziu o zi lucrătoare înaintea începerii activităţii salariatului şi tot cu o zi înainte de încetarea activităţii.
ITM Constanţa atrage atenţia că şi sancţiunile sunt mai mari. Reprezentanţii instituţiei au precizat însă, că legiuitorul a stabilit sancţiune contravenţională cu amendă de 1.500 lei pentru fiecare contract individual de munca neînregistrat, fără însă ca valoarea cumulată să depăşească 20.000 lei. În plus, regimul de sancţiuni contravenţionale intră în vigoare de la 1 februarie.
De asemenea, angajatorii trebuie să prezinte ataşat la copiile contractelor individuale de muncă ce rămân în evidenţele ITM Constanţa, şi copii după actul de identitate al salariatului şi după alte acte care atestă calificarea corespunzătoare funcţiei menţionate în contractul individual de muncă.
Angajatorii trebuie să transmită, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa (ITM) informaţii referitoare la angajări şi concedieri, cu o zi înainte de începerea/încetarea activităţii dacă nu vor să plătească, de la 1 februarie, amenzi de mii de lei.