Valentinian Lungu este copilul pe care oricine şi l-ar dori. Este cuminte, isteţ şi studios. Deşi recunoaşte că nu poate nici măcar să memoreze o poezie, la proză este foarte priceput. Scrie de la opt ani, iar creaţii de-ale lui au apărut deja în două volume.
Spre deosebire de majoritatea copiilor de vârsta lui, Valentinian este un pasionat de lectură. „Îmi place să citesc cărţi de aventuri sau cărţi SF”, ne dezvăluie micuţul. Lectura îl ajută să-şi îmbogăţească vocabularul şi îl inspiră în propriile creaţii. Încurajat de profesoara Ioana Geacăr, de la cenaclul de literatură „Radu Petrescu”, lasă imaginaţia să zboare şi aşterne pe hârtie rezultatul. Chiar dacă pare a fi o joacă de copil, creaţiile, fie basme sau poveşti, arată talentul micului scriitor din Târgovişte. Aprecierile nu au întârziat să apară, obţinând mai multe premii la concursuri naţionale şi chiar internaţionale de creaţie literară. Între acestea, în 2008 a obţinut premiul II şi apariţie în volum la concursul „Basmele Reginei Maria. A doua apariţie în volum a fost ca urmare a obţinerii premiului III la concursul „Imagini din copilăria mea”, la care a participat cu o creaţie despre sora sa mai mică, Theo Ioana, cu care are o relaţie apropiată: „Mă joc cu ea, o mai supăr uneori, dar niciodată nu o bat. Are 4 ani, trebuie să am grijă de ea”.
Pe lângă basme şi poveşti, a scris şi o piesă de teatru, „Alex în ţara spiriduşilor”, care i-a adus locul III la concursul internaţional „Părul Berenicei”.
A început să scrie şi un roman de aventuri, căruia încă nu i-a pus un titlu, dar pe care vrea să-l termine până la începerea anului şcolar următor. „E scurt timpul până la data pe care mi-am propus-o. Dar la vară voi putea scrie mai mult, pentru că voi fi în vacanţă”, plănuieşte băieţelul.
Vrea să devină un arhitect scriitor
Valentinian nu excelează doar la literatură. Matematica oc