Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ochii pe coloana copilului

Publicat in Jurnalul, miercuri 27 ianuarie 2010 ·

Părinţii ar trebui să fie atenţi la coloana vertebrală a copiilor lor. Lămureşte acest capitol profesorul Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Pediatrie "Grigore Alexandrescu". Scobitura la coloana vertebrală cervicală, deci în zona cefei, apare firesc în jurul vârstei de 3 luni, când bebeluşul ridică în pătuţ capul. La 6 luni, când începe să stea în fund, apare curbura coloanei în zona spatelui. E vorba despre o cifoză toracală, de o mică curbură a spatelui, o cocoaşă normală. Adâncitura poziţiei coloanei la şale, aşa-zisa lordoză lombară, apare în jurul vârstei de 1 an, când copilaşul începe să stea în picioare. Dacă n-ar exista aceste curburi normale şi coloana ar fi dreaptă, copilul ar avea dureri. Copilul nu trebuie pus în fund între perne, pentru că rişti să denaturezi formarea acestor curburi ale coloanei vertebrale. Scolioza este o boală serioasă şi apare mai ales la fetiţe o dată cu transformările hormonale şi apariţia ciclului. Unele fetiţe ajung cu deformări ale coloanei spre litera "S" văzută din spate. Când deformaţia nu este mare se încearcă corectarea cu purtarea unui corset şi cu gimnastică. Dacă strâmbarea coloanei este mai mare de 40 de grade, trebuie să se facă operaţia de îndreptare a coloanei. Cifoza este o altă boală de strâmbare a coloanei vertebrale observată din profil.

Părinţii ar trebui să fie atenţi la coloana vertebrală a copiilor lor. Lămureşte acest capitol profesorul Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Pediatrie "Grigore Alexandrescu". Scobitura la coloana vertebrală cervicală, deci în zona cefei, apare firesc în jurul vârstei de 3 luni, când bebeluşul ridică în pătuţ capul. La 6 luni, când începe să stea în fund, apare curbura coloanei în zona spatelui. E vorba despre o cifoză toracală, de o mică curbură a spatelui, o cocoaşă normală. Adâncitura poz

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°