După ce în perioada 2004-2008 creditarea înregistra ritmuri de creştere de două cifre, în 2009, soldul creditelor contractate de populaţie şi firme a îngheţat.
Soldul împrumuturilor neguvernamentale în lei a scăzut cu 4,7% anul trecut, până la 79,7 miliarde de lei, iar în valută, calculat în euro, s-a diminuat cu 1%, până la 28,42 miliarde de euro (120,17 miliarde de lei).
Principalele cauze ale acestei evoluţii sunt, pe de-o parte, cererea redusă, pe fondul creşterii dobânzilor, a temerilor privind veniturile viitoare şi a reducerii puterii de cumpărare şi, pe de altă parte, oferta scăzută, în condiţiile în care băncile au devenit mai reticente privind creditarea mediului privat, ca urmare a supraîndatorării acestuia.
Valoarea nominală a soldului creditului neguvernamental a ajuns la finele anului la 199,88 miliarde de lei, în creştere uşoară, cu 0,9%, faţă de sfârşitul lui 2008. Totuşi, creşterea este indusă pe fondul deprecierii leului în raport cu euro cu 6,9% în 2009.
Creditarea va începe să-şi revină în acest an, dar sistemul financiar va rămâne în continuare sub presiune, a spus ieri Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI. El a apreciat că sistemul bancar a făcut faţă cu bine presiunilor crizei financiare, în ciuda creşterii creditelor neperformante, care au determinat o majorare a provizioanelor şi în unele cazuri a capitalurilor.